Slatina găzduiește astăzi, 16 iulie, evenimentul aniversar „Împreună pentru Excelență”, organizat pe Stadionul ALRO în onoarea Nadiei Comăneci. Manifestarea începe la ora 16:00 și marchează împlinirea a 50 de ani de la primul 10 perfect din istoria gimnasticii mondiale.
Evenimentul este organizat de Asociația pentru Sănătate și Educație de Succes, cu sprijinul ALRO, în calitate de sponsor principal și gazdă, și cu susținerea Comitetului Olimpic și Sportiv Român. Accesul este limitat și se face exclusiv pe baza brățărilor distribuite anterior de organizatori.
La întâlnire sunt așteptați copii din comunitate, angajați ai companiei ALRO, reprezentanți ai Consiliului Județean Olt, oficiali și alți invitați. Potrivit informațiilor transmise reprezentanților presei, participanții sunt rugați să ajungă până în jurul orei 15:00, pentru a evita aglomerația care se poate forma înaintea începerii programului.
Organizatorii recomandă respectarea indicațiilor privind accesul și parcarea în zona stadionului. Și reprezentanții instituțiilor media sunt sfătuiți să sosească mai devreme, astfel încât intrarea și pregătirea echipamentelor să se desfășoare înainte de sosirea celor mai mulți invitați.
Unul dintre cele mai așteptate momente va fi întâlnirea Nadiei Comăneci cu cei mici. Între orele 16:30 și 17:00 este programat un dialog cu marea campioană, însoțit de o sesiune de întrebări și răspunsuri. Programul va continua cu premierea copiilor, demonstrații sportive și momente artistice.
În paralel cu ceremonialul, caricaturistul oltean Gogu Neagoe va încerca să realizeze peste 300 de caricaturi pe loc. Maratonul artistic va începe la ora 16:00, iar portretele vor fi oferite invitaților ca amintire de la eveniment.
Artistul încearcă astfel să își depășească performanța anterioară, când a realizat 246 de caricaturi în șase ore de lucru continuu, în cadrul unui eveniment caritabil.
Manifestarea de la Slatina face parte din seria momentelor dedicate „Anului Nadia Comăneci” și aniversării performanței istorice obținute la Jocurile Olimpice de la Montreal, când gimnasta română a devenit prima sportivă din istorie notată cu 10 într-o competiție olimpică.
După încheierea programului de pe Stadionul ALRO, invitații sunt poftiți la o cină programată la Restaurantul Bulevard, în intervalul aproximativ 19:30–20:00.






