Lansare de carte, la Biblioteca Județeană ”Ion Minulescu”

0
179

Lansarea volumului “Dream Management – Fişa postului pentru cei care aleg să fie managerii propriilor vieţi” de Mirela Oprea va avea loc în data de 5 decembrie, de la orele 15:30, la Biblioteca Judeţeană ”Ion Minulescu” din Slatina.

În perioada următoare şi la începutul anului 2020 vor avea loc lansări şi în alte localităţi din ţară, intenţia autoarei şi editorului fiind ca această carte “să ajungă chiar şi la acei oameni care nu ştiau că au nevoie de ea; şi poate mai ales la ei”.

Prin acest volum, am dorit să contribui la un efort de “traducere” care să ajute cât mai mulţi oameni să aibă o viaţă mai împlinită. Cartea mea are două surse de inspiraţie. O primă sursă de inspiraţie se află în studiile şi cercetările ştiinţifice care relevă condiţiile în care putem să ne realizăm aspiraţiile personale. O a doua sursă de inspiraţie au reprezentat-o cele peste 60 de ateliere de Dream Management pe care le-am susţinut în ultimii trei ani. Mai mult de 700 de oameni au participat la aceste ateliere şi au realizat visuri şi aspiraţii de care adesea nu s-ar fi crezut capabili. Dar aplicând metode testate şi validate ştiinţific şi făcând parte dintr-o comunitate care îi încurajează, au putut să îşi depăşească limite, uneori cu mai multă uşurinţă, decât s-ar fi aşteptat. Le sunt recunoscătoare celor 78 de persoane care au răspuns unui chestionar foarte detaliat, din care am extras şi mai multe informaţii şi studii de caz”, a spus Mirela Oprea.

Mirela Oprea este licenţiată în psihologie şi ştiinţele educaţiei (Universitatea Babeş-Bolyai Cluj-Napoca) şi doctor în cooperare internaţională şi politici de dezvoltare durabilă (Universitatea din Bologna). După o carieră în domeniul dezvoltării sociale, din octombrie 2018, Mirela îşi dedică întreaga energie proiectului Dream Management, prin care ajută oamenii să îşi realizeze visurile. Face asta prin programe de grup şi sesiuni individuale, ea fiind şi coach şi consilier format la şcoli din România, Italia şi SUA. Mai multe informaţii despre Mirela sunt disponibile pe site-ul ei: www.mirelaoprea.com.

Rezumatul cărţii
Unul dintre cele mai interesante capitole ale cărţii este acela în care autoarea prezintă funcţiile managerului de visuri, pornind de la premisa că pentru a realiza un vis, este necesar să ne comportăm cu visul nostru aşa cum un manager se comportă cu proiectul său. Sunt descrise şase funcţii ale unui Dream Manager şi pentru fiecare dintre aceste funcţii este propusă o “fişă de post”, o listă cu sugestii de activităţi. Atfel, dacă ai vrea să te “angajezi” pe tine însuţi pentru a-ţi realiza visul, vei şti exact ce să îţi ceri şi apoi cum să te verifici. După ce au înţeles funcţiile managerului de visuri, cititorii învaţă despre metodele managerului de visuri. Pentru fiecare metodă expusă, cititorul primeşte sugestii concrete de utilizare pentru cazul în care el / ea este managerul propriului vis, dar şi pentru cazul în care doreşte să ajute pe cineva să îşi realizeze visul. Acest capitol include şi un îndrumar pentru buna utilizare a metodelor, ce ajută cititorul să aleagă metoda sau combinaţia de metode potrivită contextului său. Volumul acordă o atenţie specială şi abilităţilor managerului de visuri: dezvoltarea conştiinţei de sine, capacitatea de a-şi înţelege şi cultiva propria motivaţie, comunicarea eficientă, rezolvarea problemelor care vor apărea pe parcurs şi abilitatea de a cere ajutor. De asemenea, cartea analizează felul în care am putea să transformăm organizaţiile în care lucrăm prin visurile pe care le avem, aducând exemplul a doi antreprenori din Statele Unite, Craig Handley şi Mary Miller, care au decis să organizeze activitatea companiilor lor astfel încât să îşi ajute angajaţii să îşi realizeze visurile. Rezultatul: reducerea fluctuaţiei de personal şi creşterea motivaţiei angajaţilor. Construind pe aceste exemple, volumul include o propunere cu privire la modul în care companiile româneşti ar putea să utilizeze acest model al managementului prin visuri, în completarea clasicului model al managementului prin obiective. În fine, ultimul capitol al cărţii vorbeşte despre visul autoarei de a promova acest concept în societatea românească. Ea se adresează direct următoarelor categorii profesionale: profesori, părinţi şi psihologi şcolari, manageri şi antreprenori, specialişti în resurse umane, directori şi manageri de bănci, angajaţi şi voluntari în organizaţii non-guvernamentale, membrii şi simpatizanţi ai (noilor) partide politice, lideri şi membri ai asociaţiilor românilor din străinătate, membrii ai familiilor extinde, cititori şi ambasadori ai acestei cărţi.