FOTO. Amenzi pentru șoferii de microbuze pe ruta Slatina-Teslui

0
385

Polițiștii olteni au efectuat, vineri, 17 iulie, noi verificări în trafic, fiind vizat transportul de persoane.

Astfel, au fost controlate 38 de mijloace de transport în comun cu privire la respectarea măsurilor și interdicțiilor impuse. Peste 120 de persoane au fost legitimate și verificate cu privire la respectarea măsurilor și interdicțiilor impuse.

În urma acestor acțiuni au fost depistate șase persoane care nu au respectat măsurile de protecție individuală, fiind sancționate contravențional cu amenzi în valoare totală de 3.600 de lei.

Probleme au fost descoperite pe ruta Slatina-Teslui, doi șoferi nerespectând dispozițiile în vigoare.

„Un bărbat, de 55 de ani, în calitate de conducător auto, în timp ce efectua transport de călători pe ruta Slatina-Teslui, nu a păstrat libere scaunele din spatele şoferului, fiind sancţionat contravenţional cu suma de 500 de lei. Un al doilea bărbat, de 51 de ani, tot conducător auto, tot pe ruta Slatina-Teslui, a fost identificat fără a avea montat dozator cu soluţie dezinfectantă lângă uşa de acces. Acesta a fost sancţionat contravenţional cu suma de 600 de lei”, au precizat reprezentanții IPJ Olt.

De asemenea, alte 23 de sancțiuni contravenționale au fost aplicate pentru încălcarea prevederilor O.U.G. 195/2002, privind circulația pe drumurile publice, în valoare de peste 3.300 de lei, fiind retras un certificat de înmatriculare.