Florin Homorean, prefectul județului Olt, a donat sânge

0
252
Florin Homorean, prefectul județului Olt, s-a alăturat campaniei de donare de sânge „Din inimă pentru România”, campanie organizată de tineretul liberal. Astfel, sâmbătă, 29 ianuarie, reprezentantul guvernului în teritoriu s-a prezentat la Centrul de Transfuzii Sanguine Olt pentru a dărui ”viață” celor bolnavi:
”Am început acest sfârșit de săptămână prezentandu-mă, alături de colegi și prieteni, la Centrul de Transfuzii Sanguine pentru a dona sânge. Este un gest simplu, fără efort, fără durere, care poate salva vieți!
Îi felicit pe tinerii din Tineretul Național Liberal pentru acțiunea de a deschide Centrele de transfuzii sanguine din municipiile reședință de județ într-o zi liberă.
Le sunt recunoscător medicilor și personalului medical de la Centrul de Transfuzii Sanguine Olt pentru efortul constant pe care îl fac pentru salvarea de vieți.
Încercați! Salvați trei vieți printr-o singură donare de sânge!” a declarat prefectul de Olt.