Timp de două zile (20 -21 aprilie) Teatrul Naţional din Caracal va fii gazda celei de-a XVII-a ediţie a festivalului de folclor „De dor de primavară”
Iniţiat de Daniel Voicu – dirijorul orchestrei Ansamblului Romanaţi al Centrului Cultural “Radu Şerban” din Caracal, festivalul de folclor a ajuns astăzi unul dintre cel mai respectate festivaluri de profil din ţară, o adevărată rampă de lansare a tinerilor interpreţi pe scenele mari ale tării alături de vedetele consacrate ale folclorului românesc. Primăria și Consiliul Local Caracal, Centrul Cultural Municipal „Radu Șerban” Caracal și Centrul Județean de Cultură și Artă Olt sunt organizatorii şi de această dată a festivalului-concurs. După ce au trecut de preselecţii tinerii concurenţi înscrişi la cele două secţiuni, vocal şi instrumental, vor evolua pe scena Naţionalului caracalean timp de două zile, în faţa unui juriu profesionist al cărui preşedinte este nimeni alta decât îndrăgita interpretă de muzică populară Niculina Stoican .
Alături de tinerii concurenţi, în cele două zile de festival vor susţine recitaluri Ionuţ Dolănescu, Mariana Ionescu Căpitănescu,Niculina Stoican, Neta Soare, Ilie Dura, Anuţa Arghirol, Andra Săiu şi Gelu Voicu care este şi prezentatorul festivalului. Şi tot pe scena festivalului va evolua în afara concursului şi cvartetul de nai ; Roxana Nanu, Fabian Călin, Isabela Dincă alături de maestrul Daniel Voicu. Acompaniamentul muzical este asigurat de Orchestra Centrul Cultural Municipal „Radu Șerban” Caracal, sub conducerea muzicală a lui Daniel Voicu.
Prețul biletului este de 25 de lei (Abonament 2 zile 40 de lei)şi pot fi achiziţionate de la Agenţia Teatrului Național Caracal.
Doru Tudor