“Festin” a debutat pe scena Naţionalului caracalean cu cea de-a XV- a ediţíe

0
208

Seara trecută pe scena Teatrului Naţional din Caracal a debutat cea de-a XV-a ediţie a Festivalului de teatru şi film de scurt metraj pentru tineret „Festin”.Cuvântul  de deschidere şi  bun venit pentru concurenţii care s-au înscris în festival, a fost susţinut de Bogdan Mihuţi, directorul Centrului Cultural municipal Caracal. Înainte de pezentarea preşedinţilor şi membrilor juriului celor două secţiuni;teatru şi film de scurt metraj, Bogdan Mihuţi a vorbit şi s-a ţinut şi un moment de reculegere în amintirea regizorului  Florin Beciu, iniţiatorul acestui festival- plecat prea devreme în lumea celor drepţi . A urmat prezentarea preşedinţilor celor două secţiuni; Vlad Zanfirescu- regizor- secţiunea teatru şi Gheorghe Ifrim – actor –secţiunea film de scurt metraj.După   cei doi preşedinţi au urcat şi trainerii celor două secţiuni;Cătălin Vieru- actor, Laurenţiu Tudor –actor şi regizor,Mihai Ghiţă-regizor,Otilia Cârstea- specialist comunicare audiovizuală,Theodora Bălan- actriţă.

Prima seară a festivalului s-a încheiat din cauza vremii nefavorabile  tot pe scena Teatrului Naţional cu Spectacolul de teatru improshow cu TRUPA FEEL TRUE urmat de un Concert live NO ANTIDOTE

Zilele următoare tinerii înscrişi în concurs vor participa  la workshop-uri unde vor fi înconjuraţi de specialişti în domeniu care nu vor avea numai rolul de a le evalua evoluţiile acestora în concurs ci îi vor învăţa pe cursanţi  tehnici de dicţie, respiraţie, improvizaţie, mişcare scenică, mimă, pantomimă, genurile şi tendinţele cinematografice, tehnica de scriere a unui scenariu de scurt metraj etc.Cele patru zile dedicate Festivalului de teatru şi film de scurt metraj „Festin” ,desfăşurat sub patronajul Primăriei şi al Consiliului Local Caracal organizat de Centrul Cultural municipal „Radu Şerban”, se vor încheia duminică 27 august  cu gala de premeiere şi spectacolul de teatru “Steaua Fără Nume”în regia lui Vlad Zanfirescu.

                                                                       Doru Tudor