Doi bărbaţi, prinşi în Olt în timp ce ridicau un colet cu 1.5 kilograme de cocaină

Date:

Doi bărbaţi au fost prinşi în judeţul Olt în timp ce ridicau un colet cu 1,5 kilograme de cocaină, drogurile fiind ascunse într-o imprimantă. Unul dintre ei a fost reţinut pentru 24 de ore şi este prezentat Tribunalului Olt, cu propunere de arestare preventivă.

Poliţiştii din Olt, sub coordonarea procurorilor DIICOT, au făcut, joi, o acţiune de prindere în flagrant delict, în urma căreia au depistat două persoane, de 17 şi 42 de ani, în timp ce ridicau, în Slatina, un colet care conţinea o imprimantă înfăşurată în folie de protecţie.

În interiorul acesteia, au fost descoperite două pungi a câte 6 pachete, sub forma unor tablete, învelite în folie din material plastic, ce cântăreau aproximativ 1.520 grame. Pachetele conţineau cocaină.

Cele două persoane au fost conduse pentru audieri, la sediul sediul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Olt.

În urma administrării probatoriului, procurorul de caz a dispus măsura reţinerii pentru 24 de ore, faţă de bărbatul de 42 de ani.

Vineri, acesta va fi prezentat Tribunalului Olt, cu propunere de arestare preventivă, pentru trafic şi consum de droguri de mare risc.

Sursa: mediafax.ro

Share post:

Subscribe

spot_imgspot_img

Popular

More like this
Related

Țiu: ”La mulți ani tuturor celor care poartă numele Sfântului Nicolae!„

Pe 6 decembrie, creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sf....

Florin Barbu: ”Nu vom impozita sere și solarii atât timp cât vom fi la guvernare”

Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a declarat, în cadrul unei...

Opoziția depune moțiune de cenzură împotriva lui Ilie Bolojan

Grupul ”Pace întâi România” din Parlament anunță că a...