Pe Drumul Județean 546, în comuna Curtișoara, în data de 4 ianuarie, a avut loc un eveniment rutier în care a fost implicat un singur autoturism.
“Din primele verificări, polițiștii au stabilit faptul că un bărbat, în vârstă de 40 de ani, din municipiul Slatina, județul Olt, în timp ce conducea un autoturism pe Drumul Județean 546, în comuna Curtișoara, din cauze ce urmează a fi stabilite, ar fi pierdut controlul volanului și ar fi intrat în coliziune cu un cap de pod.” transmite IPJ Olt.
În urma evenimentului rutier, conducătorul auto a ajuns la Spitalul Județean de Urgență Slatina pentru îngrijiri medicale.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, fiind întocmit un dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.