Casă din Coloneşti, în flăcări

0
165
Noaptea trecută, flăcările au cuprins o casa din comuna Colonești. Pompierii Stației Scornicești, cu două autospeciale de stingere și un echipaj SMURD, au intervenit pentru stingerea incendiului. Proprietarul a ajuns la spitalul Slatina cu a  arsuri pe aproximativ 10 la sută din suprafața corpului.
La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta generalizat la acoperișul casei. 
Proprietarul, a suferit arsuri pe aproximativ 10 la sută din suprafața corpului și a fost transportat la UPU Slatina, de un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță.
Incendiul a fost lichidat în limitele găsite, în urma acestuia fiind afectate trei camere de locuit, bunurile din interiorul acestora și acoperișul casei pe aproximativ 100 de metri pătrați.” transmite ISU Olt.
Intervenția pompierilor pentru lichidarea incendiului a durat aproximativ o oră.
Cauza probabilă a izbucnirii incendiului a fost un scurtcircuit electric.
Pentru a preveni astfel de situații, pompierii olteni au transmis o serie de măsuri:
• nu utilizaţi aparatele electrice, cablurile electrice, prizele, întrerupătoarele, dispozitivele de protecţie cu defecţiuni sau cu improvizaţii;
•nu folosiţi siguranţe fuzibile supradimensionate prin înlocuirea cu liţă a fuzibilului calibrat;
•nu suprasolicitaţi instalaţia electrică folosind mai multe aparate simultan;
•verificaţi periodic cordoanele de legătură ale aparatelor electrice şi luaţi măsuri pentru înlocuirea acestora atunci când sunt uzate.