Caracal: O hală de dezmembrări auto, în flăcări

0
587

O hală de dezmembrări auto din municipiul Caracal a fost cuprinsă de flăcări.

La locul evenimentului au fost alocate, progresiv, cinci autospeciale de stingere, două echipaje SMURD, două autospeciale pentru primă intervenție, o autospecială pentru intervenție la înălțime și un echipaj Chimic Biologic Radiologic și Nuclear (CBRN), cu aproximativ 30 de pompieri. În sprijin se deplasează și două cisterne de la Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Caracal.

Un bărbat de 31 de ani, cu arsuri la membrele inferioare și superioare, a ajuns la spital.

Incendiul din municipiul Caracal a fost lichidat. Au ars o hală, cu suprafața de aproximativ 300 de metri pătrați, în care se aflau piese auto provenite din dezmembrări și caroserii și subansamble auto, aflate în curtea societății, pe aproximativ 1000 de metri pătrați. Cauza probabilă a incendiului a fost un scurtcircuit electric.” a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Olt, Alin Băsăşteanu.