Bărbat de 37 de ani din Olt, decedat în Gorj

0
650

Un bărbat de 37 de ani, din comuna Grădinile, județul Olt, și-a pierdut viața într-un accident de muncă. Tragedia s-a întâmplat în comuna Borăscu din județul Gorj. Bărbatul a  murit sub ochii colegilor lor, care lucrau la rețeaua de canalizarea, după ce un mal a căzut peste acesta:

Polițiștii deplasați la fața locului au stabilit faptul că, un bărbat de 37 de ani, din comuna Grădinile, județul Olt, angajat al unei societăți comerciale, în timp ce efectua lucrări la un canal colector, din comuna Borăscu, o parte din mal s-a surpat peste acesta.

Din primele cercetări, bărbatul nu era asigurat cu echipament corespunzător de siguranță.

La fața locului s-a deplasat și un echipaj medical, care în urma manevrelor de resuscitare a declarat decesul bărbatului.

De asemenea, la locul faptei s-au deplasat și lucrători din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Gorj.

În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și neluarea și nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă“, au transmis reprezentanții Poliției Gorj.