Nu este un caz izolat când oamenii grav bolnavi nu sunt primiți în unele unități spitalicești din județul Olt sau sunt tratați cu indiferență sau superficial.
Aducem în atenția conducerii politice și administrative a județului și Ministerului Sănătății un caz petrecut recent în Olt.
Joi, 24 decembrie 2020, CUMPĂNAȘU S. din comuna Orlea, în vârstă de 58 de ani, suferindă deja atât de pareză facială, dar și la membrele superioare s-a simțit rău din cauza tensiunii arteriale ridicate.
Familia a trimis-o urgent cu un autoturism privat la spitalul din Corabia, unde s-a făcut o verificare sumară a stării de sănătate a femeii. I s-a pus o perfuzie, apoi a fost trimisă acasă, deși dorea să se interneze.
Adusă acasă, situația bolnavei a fost tot critică drept pentru care vineri s-a solicitat o ambulanță de la Salvarea Corabia. Aceeași poveste: o perfuzie, un termometru și un tensiometru și scuzele că nu au medic neurolog.
Cu greu se acceptă transferul bolnavei cu o ambulanță la Slatina, căci nici la Caracal nu este medic specialist neurolog.
În ziua de Crăciun, în jurul orei 14, femeia aflată în aceeași stare gravă este adusă la Spitalul de Urgență din Slatina. De data aceasta o vede și o consultă un medic specialist care din motive ciudate îi prescrie o rețetă și o trimite acasă! Nu cu ambulanța cu care a venit, căci ”e treaba familiei…”.
Ajunsă la Orlea se constată că medicamentele n-au niciun efect și starea bolnavei devine și mai gravă, iar familia o duce sâmbătă, speriată, la Spitalul din Corabia unde n-au vrut să o primească: ”Nu avem medic și poate lua Coronavirus…”.
Duminică, după ce au vegheat toată noaptea bolnava care se zbătea între viața și moarte, fac apel din nou la Ambulanța Corabia. După certuri și intervenție, bolnava este primită, dar nu se aprobă internarea. Se pune iar problema…luării acasă, căci medicul nu o internează.
Imediat după ce cotidianul Gazeta Oltului a mediatizat acest caz autoritățile județene au luat atitudine, implicându-se în rezolvarea situației:
Prefectul Județului Olt, Florin Homorean: „Noi am luat la cunoștință din momentul în care ziarul Gazeta Oltului a publicat cazul. Nu ne-a fost adusă sub o altă formă această situație la cunoștință. Dacă venea sub altă formă, familia se plângea la noi, interveneam mai devreme prin pârghiile pe care Instituția Prefectului le are. Acum este vorba despre un act medical care trebuie gestionat de către medici nu de către noi în mod necesar. Însă noi ne-am interesat de starea dumneaei și de situația creată din momentul în care ați publicat dumneavoastră articolul. Am dat mai multe telefoane începând de ieri, și astăzi. Pacienta este internată și va fi externată în momentul în care medicul specialist va considera că trebuie externată. Am înțeles că pacienta este în stare bună, stabilă, fiind monitorizată permanent de medicul specialist”, a declarat reprezentantul Guvernului în județ.
Dan Stana, managerul Spitalului Județean de Urgență Slatina
„Pacienta Cumpănașu Stelea din comuna Orlea a fost adusă cu Ambulanța la Unitatea de Primire Urgențe Slatina în data de 25 decembrie 2020, în jurul orei 18:08, pentru pareză facială periferică stângă. A fost evaluată clinic și paraclinic. I s-au recoltat analize de sânge. I s-a făcut un CT cerebral care nu a evidențiat leziuni cerebrale. A fost examinată de către medicul neurolog de gardă care a recomandat tratament la domiciliu deoarece nu a necesitat internare în Spitalul Slatina”, a precizat managerul Spitalului Județean de Urgență Slatina.
Florentin Cristian Filip, managerul Spitalului Orășenesc Corabia: „Este internată la noi la spital. Atât pot să vă spun. Am înțeles că pacientul a fost trimis la Slatina întrucât la Corabia nu era medic neurolog. Sunt medici care asigură linia de gardă pe mai multe specialități și neurologii sunt foarte rari când fac de gardă. Asta a fost motivul la Spitalul Orășenesc Corabia, dar aseară, având în vedere că astăzi (n. red. luni 28 decembrie) era program de lucru normal și venea medicul neurolog, a fost oprită pe Secție la interne și astăzi a văzut-o un medic neurolog și a hotărât să rămână în spital internată. Asta pot să vă spun. Colegii mi-au spus că starea de sănătate a pacientei este bună”, a subliniat managerul Spitalului Orășenesc Corabia.