Accident, pe strada Basarabilor din Slatina

0
634

Două fete, de 13 și 15 ani, au fost lovite de o mașină duminică, pe strada Basarabilor din Slatina. Minorele, ambele din Slatina, au avut nevoie de îngrijiri medicale și au fost transportate la UPU Slatina.

„În după-amiaza zilei de 12 decembrie a.c., Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat cu privire la producerea unui eveniment rutier pe strada Basarabilor, din municipiul Slatina. La fața locului s-au deplasat polițiștii din cadrul Biroului Rutier Slatina, iar din primele verificări, aceștia au constatat faptul că în eveniment a fost implicat un autoturism care a intrat în coliziune cu doi pietoni, respectiv 2 minore, de 13 și 15 ani, din municipiul Slatina. În urma impactului, minorele au necesitat îngrijiri medicale, fiind transportate la Spitalul Județean de Urgență Slatina”, se arată într-un comunicat transmis de reprezentanții IPJ Olt.

Din primele informații, fetele se aflau pe trecerea de pietoni ce se află chiar în fața Colegiului Național „Ion Minulescu” Slatina.

Conducătorul auto, un bărbat din municipiul Craiova, nu se afla sub influența băuturilor alcoolice. Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul.