Accident pe Bulevardul Nicolae Titulescu din Slatina

0
673

Un bărbat de 54 de ani, domiciliat în comuna Găvănești, a fost acroșat de o mașină în timp ce traversa regulamentar Bulevardul Nicolae Titulescu din Slatina.

Din fericire, bărbatul nu avut nevoie de îngrijiri medicale.

„La fața locului, s-au deplasat polițiștii din cadrul Biroului Rutier Slatina, care au constatat faptul că un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 65 de ani, nu a acordat prioritate de trecere și a acroșat un pieton, respectiv un bărbat, în vârstă de 54 ani, ce se afla angajat în traversarea regulamentară a drumului, pe trecerea pentru pietoni, la culoarea verde a semaforului. În urma coliziunii, pietonul nu a necesitat îngrijiri medicale, fiind produse doar pagube materiale”, au transmis reprezentanții IPJ Olt.

Cei doi participanți la trafic au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
Conducătorul auto a fost sancționat contravențional pentru nerespectarea priorității de trecere a pietonului, cu amendă, în valoare de 1305 de lei, iar ca măsură complementară i-a fost reținut permisul de conducere, în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule, pentru o perioadă de 90 de zile.