Accident în Olt. O tânără a necesitat îngrijiri medicale

0
686

Un tânăr de 29 ani din Caracal este cercetat penal după ce a accidentat cu mașina, luni după-amiaza dimineața, o adolescentă de 16 ani, din Brastavățu.

Potrivit oamenilor legii, evenimentul rutier s-a petrecut pe strada Nicolae Titulescu din municipiul Caracal. Victima a traversat printr-un loc nepermis. „Polițiștii Biroului Rutier Caracal s-au deplasat la fața locului și în urma cercetărilor au stabilit faptul că un bărbat de 29 de ani din municipiul Caracal, în timp ce conducea un autoturism pe strada Nicolae Titulescu, din localitate, ar fi acroşat cu partea lateral-dreapta faţă, o minoră de 16 ani din comuna Brastavăţu, care s-ar fi angajat în traversarea străzii prin loc nepermis şi fără să se asigure. În urma impactului, minora a necesitat îngrijiri medicale”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Olt, Cristian Grigorescu.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind zero. În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.