Accident în afara localității Schitu

0
419

Două mașini s-au ciocnit, miercuri, 30 Noiembrie, pe Drumul Județean 546A, în afara localității Schitu.

Din primele verificări, polițiștii au constatat faptul că, în eveniment, au fost implicate două autoturisme, respectiv un autoturism, condus de un bărbat, în vârstă de 54 de ani, din orașul Drăgănești-Olt și un autoturism condus de o femeie, în vârstă de 39 de ani, din comuna Icoana.” transmite IPJ Olt.

În urma evenimentului rutier, bărbatul a necesitat îngrijiri medicale, fiind transportat la Spitalul Județean de Urgență Slatina.

Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul, fiind întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.