Două persoane au ajuns duminică după amiaza la spital, cu traumatisme cranio-cerebrale, în urma unui accident petrecut pe Drumul Național 6, la ieșirea din comuna Radomirești spre Mihăiești. În evenimentul rutier au fost implicate un autoturism și o autoutilitară care tracta o platformă auto, condusă de un bulgar, în ambele aflându-se cinci persoane.
Potrivit polițiștilor, accidentul s-a produs pe fondul neatenției șoferului bulgar care a intrat în coliziune cu autoturismul staționat pe marginea drumului pentru remedierea unei defecțiuni tehnice.
Imediat după producerea accidentului la fața locului s-au deplasat pompierii de la Garda Stoenești cu o autospecială complexă pentru intervenție și descărcare, , dar și două echipaje de la Serviciul de Ambulanță Olt.
„La sosirea echipajelor, cele cinci persoane au fost găsite conștiente, în afara autovehiculelor. Pompierii militari au acționat pentru deconectarea bornelor bateriilor autovehiculelor implicate în accident, în sprijinul echipajelor de la Serviciul de Ambulanță, dar și pentru sablarea carosabilul de resturile rezultate în urma accidentului.
Echipajele medicale au preluat două persoane, pasageri ai autoturismului, aflate pe bancheta din spate, în vârstă de 23 de ani și 56 de ani, ambii din comuna Lipova, județul Dolj, cu traumatisme cranio-cerebrale. Tânărul a fost transportat la Spitalul din Caracal, iar cea de-a doua victimă la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență Slatina”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Olt, Victor Enuș. Celelalte persoane implicate în accident au refuzând transportul la spital. Polițiștii olteni au deschis în acest caz un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.