Accidenrt la Jitaru. Traficul este întrerupt

0
471

În zona localității Jitaru, un autoturism și un autocamion au fost implicate într-un accident. Din pricina acestui eveniment, traficul este întrerupt, iar două persoane au fost rănite.

Traficul este întrerupt temporar pe DN 65 Slatina – Pitești, în zona localității Jitaru, județul Olt, după ce un autoturism și un autocamion au fost implicate într-o coliziune. Accidentul s-a soldat cu două persoane rănite.

Se estimează reluarea circulației în 30 de minut” transmite Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române.

Din primele verificări, polițiștii au constatat faptul că, în eveniment, au fost implicate două autovehicule, respectiv un ansamblu de vehicule,  format din cap tractor și semiremorcă, condus de un bărbat, în vârstă de 42 de ani, din municipiul Slatina și un autoturism, condus de un bărbat, în vârstă de 32 de ani, din comuna Șimian, județul Mehedinți.

În urma evenimentului, două persoane au necesitat îngrijiri medicale, fiind transportate la Spitalul Județean de Urgență Slatina.

Cei doi conducători auto implicați în eveniment au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, fiind întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă„, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Claudiu Şerban.