Totul curge?

Panta rhei, striga Heraclit, probabil de pe malul unui fluviu, amețit de vâltoarea cea repede curgătoare și având în minte perisabilitatea lumii în care trăia. Da, totul curge odată cu timpul care cară cu el tot ce întâlnește în cale, inclusiv pe noi, oricât am înota împotriva curentului. De bună seamă, într-o asemenea logică se înscriu și toate acțiunile înverșunate ale celor care, de o bună bucată de vreme, încearcă să scoată PSD din viața politică. Să se ducă la vale și să dispară în oceanul de ură care a tot crescut, probabil din cauza schimbărilor climatice care au topit ghețarii bunului simț și onoarei din politica românească. Forțele întunecate ale Pădurii au reușit, până acum, să asaneze aproape jumătate din bazinul electoral al singurului partid care mai susține valori precum solidaritatea, echitatea sau egalitatea de șanse. Iar ultimii patru ani sunt extrem de grăitori în ceea ce privește asaltul furibund împotriva ultimei cetăți românești de pe linia de apărare în fața năvălirilor străine.

Deunăzi, apărătorii cetății au îndrăznit să deschidă porțile și să-i atace frontal pe cei care înconjurau cetatea. Pe înțelesul tuturor, au încercat să răstoarne Guvernul Orban, printr-o moțiune de cenzură. N-au reușit. Le-au lipsit câteva săbii, care au preferat să rămână în teaca unor interese atent cântărite și lustruite sub peria negocierilor. În termeni uzuali, asta se cheamă trădare. Totuși, dacă aș fi fost Ciolacu, eu nu m-aș fi grăbit să-i dau afară din partid pe acești așa-zis trădători. Dimpotrivă, le-aș fi mulțumit că, lipsind în ziua când trebuia să se voteze moțiunea, au salvat PSD de la sinucidere.

Să zicem că PSD ar fi revenit la guvernare. Ar fi reușit el mai mult decât PNL? Desigur, de pe margine, totul e simplu. Abia intrând în teren începi să te lovești de pietroaiele semănate de cei care au trecut pe acolo, neavând niciun interes să lase terenul curat. Și sunt atât de multe pietroaie acum, că pentru orice jucător din teren este curată aventură să te strecori printre ele. Măcar, PNL joacă de la bun început având legat de piciorul drept, piciorul de sprijin, pietroiul pandemiei, s-a mai obișnuit cu el, mai cade în nas uneori, dar se ridică și merge mai departe. Dar PSD, cu atâția dușmani în jurul lui, care abia așteaptă să cadă?

Înțeleptul avertizează: ai grijă ce-ți dorești, că s-ar putea să ți se întâmple! Poate că mintea cea de pe urmă a românului a funcționat și în cazul lui Ciolacu. Poate că respectivii trădători sunt tocmai sacrificații de serviciu, aleși pe sprânceană, precum cei 300 ai lui Leonidas, de la Termopile. Au murit politic pentru ca PSD să supraviețuiască. Astfel, PSD a mai bifat o acțiune îndreptată împotriva Puterii, s-a mai arătat o dată în armura războinicului și s-a retras în tranșeele Opoziției, fără să se murdărească de sângele dușmanului. Și, ce-i mai important, fără măcar o zgârâietură! Acum, poate aștepta în liniște alegerile locale, cu mulțumirea celui care este convins că a făcut ce trebuia (pentru răsturnarea Guvernului Orban), dar nu s-a putut.

Constantin Smedescu