La capătul acestui ciclu electoral de patru ani, 2020-2024, după așa-numitele guverne ale stabilității, cu premierii Ciucă și Ciolacu, este clar că România a traversat una dintre cele mai bune perioade din viața sa economică postdecembristă. O spun datele statistice: PIB-ul României a crescut de la 1.058 mld. lei la 1770 mld. lei, iar salariul mediu net a crescut cu 62%, de la 3.217 lei la la 5.158 lei. Cursul de schimb euro-leu a rămas stabil, aceasta, împreună cu creșterea puternică a salariilor contribuind la creșterea puterii de cumpărare a românilor, mai ales la bunurile vandabile cu prețuri listate în moneda euro, precum imobiliarele și mașinile. Așadar o perioadă de creștere în ce privește economia, veniturile și businessul. Da, dar cu ce preț? Alte date statistice ne obligă să ne temperăm optimismul în legătură cu ce ne așteaptă în anii următori: datoria externă (publică și privată) a României era în 2020 de 125 mld. euro. Acum este de 182 mld. euro! Nu mai vorbim de inflație și de uriașele deficite acumulate, bugetar și comercial, care, împreună cu datoria externă, ne pot situa într-o poziție extrem de incomodă în eventualitatea unor turbulențe internaționale mai grave, în perioada următoare.
Se pare însă că viitorul nu reprezintă deloc un motiv de stres pentru politicienii noștri. Ceea ce contează pentru ei este prezentul. Angajați în bătălia electorală pentru alegerile prezidențiale și parlamentare, își folosesc din plin toate armele din dotare, inclusiv pe cele interzise de convențiile nescrise ale bunului simț. Iar uneori, involuntar, ni se arată în toată goliciunea lor. A devenit antologică prestația generalului Nicolae Ciucă la emisiunea lui Măruță, când a fost pus să enumere trei calități pe care consideră că le-ar avea Marcel Ciolacu, iar el, nu. Cu o candoare angelică, ostașul în slujba țării a răspuns: onoare, cinste, predictibilitate. Contrariat, Măruță a crezut că generalul n-a înțeles întrebarea și i-a atras atenția în acest sens, dar „Moș Teacă” a rămas ferm în tranșeele prostiei. A încercat să-l scoată de acolo lingăul de serviciu, europarlamentarul cu batistuță, Rareș Bogdan, explicând inexplicabilul. Și pentru că tot veni vorba de acest personaj, așa, ca într-o paranteză, vom spune că ridicolul în care se scaldă s-a văzut și cu alte ocazii; a dat în clocot când striga din toți rărunchii, să spargă geamurile, nu alta: „Câțu președinte!” (al PNL, n.n.). Cu referire la actualul președinte al PNL, „Batistuță” nu are nicio jenă să ne ofere, ori de câte ori are ocazia, și această gogoașă, cum că idolul său ar fi fost șef de promoție la absolvirea Academiei Militare în 1995, când însuși Ciucă a menționat, cu un anumit prilej, că a absolvit al șaselea. Dar, te pui cu lustragiul?
Am vorbit despre candidatul la prezidențiale Nicolae Ciucă, dar nici ceilalți nu sunt departe de el. Se pare că tocmai într-un moment foarte important pentru viitorul României suntem nevoiți să alegem între cei mai slabi competitori. Pentru prima oară de când avem alegeri libere, vin în fața noastră și ne cer votul niște personaje extrem de puțin înzestrate cu calități de veritabil om politic. Ciolacu, Ciucă, Geoană, Lasconi, Simion etc. – au trăsăturile pe care le moștenesc cei proveniți din aceiași părinți. Sunt frați! N-ai pe cine să alegi. Are dreptate marele actor Dorel Vișan când spune că în România există un singur votant: cetățeanul turmentat, care nu știe cu cine să voteze. Oricine ne va fi președinte, tot un drac. Măcar să fie unul mai mic decât cel numit Klaus Iohannis Plăvanis.
De aceea zicem noi că este nevoie mai mult decât oricând de o intervenție străină în jocul democratic dâmbovițean. Ne referim, bineînțeles, la partenerul nostru strategic, la americani. Pentru că noi am demonstrat cu prisosință că nu știm să ne alegem conducătorii. Am greșit cu Iliescu, am greșit cu Constantinescu, apoi cu Băsescu și, cel mai grav, cu Iohannis. O prevedere strâmbă a Constituției îi permite președintelui să numească în funcția de prim ministru, nu pe șeful partidului care a câștigat alegerile, ci pe oricine care este în stare să formeze o majoritate guvernamentală. Așa stând lucrurile, chiar dacă, să zicem, PSD va câștiga alegerile parlamentare, președintele țării poate desemna un prim ministru care poate să formeze o majoritate de dreapta, cu PNL, USR, Forța Dreptei și UDMR. Asta ar însemna să lase PSD în opoziție, un partid de peste 30%, ceea ce ar putea deveni o problemă în plus pentru partenerul strategic. De AUR nu mai vorbim, după cum se joacă la nivel internațional, acest partid nu are viitor la guvernare (părerea noastră!). Manelele cântate de Simion – Copilul de AUR se aud extrem de distonant în concertul european. Europenii s-au ars cu ciorba după cele întâmplate în Franța, Germania, Austria și acum suflă și în iaurt. Dacă nu de la Washington, măcar de la Bruxelles să intervină cineva și să ne arate calea cea bună, adică menținerea coaliției de guvernare PSD – PNL
Mai precis, să le arate cineva lungul nasului celor de la PNL – un partid chiar mai demagog decât PSD și mai iute de mână când e vorba de furat. Acum face pe fata mare și se leapădă de „ciuma roșie”. Uită că a dormit cu PSD în același pat al guvernării, generând acea creștere economică de care am vorbit mai sus. Și dacă vrem ca acest trend să se mențină, pentru că noi, ca electorat, după cum s-a văzut, nu suntem în stare, să-i rugăm pe americani să intervină în relația dintre liberali și social-democrați și să-i aducă înapoi în același cuib de nebunii… Indiferent de cine ne va fi președinte.
Constantin Smedescu
