Dintre toate punctele de vedere exprimate de politicienii olteni, după trecerea moţiunii de cenzură, cel mai inspirat mi s-a părut a fi cel aparţinând primarului municipiului Slatina, Emil Moţ. Vorbeşte, la un moment dat, domnia sa despre necesitatea începerii reconstrucţiei. Or, se ştie că orice reconstrucţie începe după un război, după un cutremur dezastruos sau altă calamitate de proporţii. Nu reconstruieşti decât dacă în structura de rezistenţă a edificiului s-au produs fisuri ireparabile. S-a întâmplat aşa ceva în structura edificiului numit PSD?
Imediat după alegerile din 26 mai, PSD s-a înclinat într-o parte, precum turnul din Pisa, dar spre deosebire de acesta care de secole stă tot înclinat, PSD a continuat să se încline, iar moţiunea de cenzură i-a dat brânciul de pe urmă. Strălucitoarea cupolă care împodobeşte orice construcţie politică – Guvernul – i-a căzut cu zgomot şi se aşteaptă să cadă şi turnul, în întregul lui. Sunt destui care abia aşteaptă să care molozul şi peste locul gol să treacă cu plugul. Aşa au procedat, de pildă, romanii când au cucerit Cartagina, după cele trei războaie punice. Numai că, în locul lui Scipio Africanul, acum este Iohannis Germanul, aflat de cinci ani în război cu Cartagina pesedistă. După cinci ani în care a făcut totul ca să compromită guvernarea social-democrată, acum este foarte aproape să aibă „Guvernul meu” şi se pregăteşte pentru „România mea”.
În acest context, chemarea la reconstrucţie a primarului Emil Moţ mi se pare ca un semn sigur că PSD şi-a dat seama (în sfârşit!) că este nevoie de contraforţi pentru a împiedica prăbuşirea turnului. Este un pericol real pe care edilul slătinean înţelege să-l contracareze reconstruind stâlpii de susţinere. „Înainte de toate, spune domnia sa, am fost investiţi cu un vot de încredere şi suntem datori să ne continuăm toate proiectele, în acelaşi mod cum le-am început: transparent, asumat şi în interesul direct al cetăţeanului”. Observaţi, aşadar, că armele sunt aceleaşi dintotdeauna ale oricărui partid responsabil: transparenţa şi aplecarea către nevoile cetăţeanului. Numai aşa înţelege PSD că se poate recâştiga încrederea electoratului şi se poate apăra împotriva atacurilor din interior şi din afară, încurajate sau sprijinite direct de la vârful statului român. Nu căutând arme noi, nucleare. Şi fără să recurgă măcar la cele convenţionale, ale minciunii şi manipulării. Nu, răspunsul PSD este acela pe care edilul slătinean îl rezumă în termeni generici: „Deşi suntem o primărie cu excedent bugetar, orice dezechilibru venit din deciziile viitorului guvern de dreapta ne poate arunca într-o prăpastie fiscal-economică. Voi veghea personal ca aceste lucruri să nu aibă loc şi mă voi bate pentru fiecare leu pe care oraşul îl merită”.
Sub ploaia de fulgere şi trăsnete aruncate asupra lui de zeii malefici ai urii şi răzbunării, PSD se ţine pe verticală şi speră să-şi reconstruiască, în cel mai scurt timp, cupola. Nu de alta, dar mirosul de carne putredă ce emană din vizuina de la Cotroceni ne spune că acolo sălăsluieşte un monstru din preistorie, pe care nişte slugi prea fricoase îl îndoapă aducându-i zilnic, peste puterea lui de asimilare, jertfele vii ale speranţelor românilor de mai bine.
Constantin Smedescu
