Mario De Mezzo – o speranță pentru lege și pentru PNL în județul Olt

0
763

Așadar, din 3 august 2023, județul Olt are un nou prefect în persoana lui Mario De Mezzo. I-am spus-o personal, i-o spun și pe această cale: este cea mai inspirată nominalizare pe funcție, în județul Olt, din partea PNL, de la reînființarea sa, în 1989! În sfârșit, PNL are în județul Olt o ancoră care-l poate ajuta să rămână și să crească în preferințele electoratului. Este, dacă vreți, ca o săgeată de lumină țintită înspre inima prea roșului buchet de trandafiri care, de atâta vreme, tronează peste apusul sângeriu al orizontului oltean.

Provenit dintr-o familie cu rădăcini istorice în orașul Slatina, educat, cultivat, cu mult bun simț, dar și cu certe abilități de om politic, adaptate contextului, Mario De Mezzo se anunță ca o personalitate politică de prim rang, liberalul autentic așteptat să confirme (și nu să infirme, precum întreaga pletoră de așa-ziși liberali pe care i-am văzut perindându-se prin sufletele noastre, din 1989 încoace!) speranțele legate de renașterea liberalismului. Susținut de alți liberali adevărați precum primarii Spiridon, de la Urzica, Ciupitu, de la Vădăstrița, Munteanu, de la Iancu Jianu, Tudorică, de la Drăgănești-Olt etc., ca să nu mai vorbim de Marian Vasile de la Studina sau Daniel Tudor de la Scornicești, prefectul Mario De Mezzo poate ridica steagul liberalismului din relativul anonimat în care se zbate de o bună bucată de vreme, în județul nostru.

Aud că, din păcate, nici acum nu există unitate la nivelul conducerii județene a PNL. De parcă ar fi fost vorba de așa ceva vreodată! Ba parcă, în prezent, disensiunile sunt mai adânci ca niciodată. Cele două pietre tari, deputatul Gigel Știrbu și senatorul Liviu Voiculescu, actualul președinte PNL Olt, se lovesc atât de tare în ultimul timp, încât scânteile care sar amenință să declanșeze o conflagrație de proporții la nivelul atât de încărcatului de istorie partid al brătienilor care, pe malurile Oltului, n-a găsit până acum, se pare, cantitatea de oxigen necesară unei arderi normale.

Știrbu și Voiculescu – două săbii care, neavând loc în aceeași teacă, încearcă să se anihileze reciproc, tăind cât mai adânc în carnea adversarului. A tăiat Știrbu, înlocuind pe prefectul Homorean cu De Mezzo sau pe cele două general-adjuncte de la ISJ cu Mariana Gheorghe și Bălașa, a tăiat și Voiculescu ce a putut și cum s-a priceput, așa încât, peste rănile primite din partea celuilalt, fiecare aplică acum balsamul indiferenței. Fiecare mimează lipsa de afectare. Niciunul nu arată că-l doare ce i se întâmplă. Cel ce suferă este, de fapt, partidul în ansamblul său, căci fiecare filială județeană este ca o verigă dintr-un lanț. Or, filiala județeană Olt a PNL, a fost dintotdeauna veriga slabă a lanțului. Iar acum, este mai slabă ca niciodată.

Iată de ce zic eu că prefectul Mario De Mezzo poate să reprezinte pentru PNL Olt un fel de ciocan al zeilor care, așezând fierul moale al liberalismului oltean pe nicovala eficienței, poate să-l bată până la călirea lui necesară și suficientă. Desigur, esența funcției de prefect este de a reprezenta guvernul în teritoriu. Asigurarea respectului față de lege din partea tuturor instituțiilor statului este prima îndatorire a prefectului. Iar primele acțiuni ale noului prefect de Olt exact în această notă se arată. Da, dar să nu uităm că este și membru PNL și, chiar dacă în prezent conduce o filială din București, fiind originar din Slatina și respirând multă vreme aerul de pe malurile Oltului, nu poate rămâne indiferent față de soarta filialei Olt a PNL. Mai devreme sau mai târziu va trebui să se implice în viața ei internă, indiferent ce facțiune ar fi în spatele său.

Vreau să spun că, oricât de puternică ar fi la un moment dat, nicio pasăre nu poate zbura cu o singură aripă. Și dacă, așa cum s-ar părea că stau lucrurile, ține de natura PNL să aibă aripi (a avut cândva și o Aripă Tânără!), atunci cele două aripi măcar să bată în sincronie. Aici, aș zice eu, intervine abilitatea politică a lui Mario De Mezzo. Dacă va reuși să țină strânse cele două aripi pe corpul PNL și să le învețe sincronia în zbor, atunci el are toate șansele să planeze multă vreme pe curenții de aer încă puternici ai liberalismului românesc.

Constantin Smedescu