Europa kieveană

0
166

Cu câțiva ani în urmă, un diplomat de talie mondială precum Henry Kissinger spunea: „Occidentul trebuie să înțeleagă că, pentru Rusia, Ucraina nu poate fi niciodată doar o țară străină. Istoria Rusiei a început în ceea ce se numea Rusia kieveană. De acolo s-a răspândit religia rusă. Ucraina face parte din Rusia de secole, iar istoriile lor s-au împletit înainte de atunci. (…). Chiar și dizidenți renumiți precum Aleksandr Soljenițîn și Joseph Brodsky au insistat că Ucraina este o parte integrantă a istoriei Rusiei”.

Cine seamănă vânt culege furtună. Furtuna care s-a declanșat acum în Ucraina are la bază vântul care s-a pornit prin 1998, după aprobarea primului val al extinderii NATO. Atunci, o minte luminată precum George Kennan, fost ambasador american la Moscova și unul dintre teoreticienii îndiguirii URSS la începutul războiului rece, avertiza: „Cred că acesta este începutul unui nou război rece. Cred că rușii vor reacționa treptat și își vor schimba politicile. Cred că este o greșeală tragică. Nu este justificare pentru așa ceva. Nimeni nu mai amenință pe nimeni”.

Cam în aceiași termeni avertiza, în 2015, și politologul Stephen M. Walt: „Astăzi, cei care înarmează Ucraina cer Rusiei să își înceteze toate activitățile în Ucraina, să se retragă din Crimeea și să permită Ucrainei să adere la UE și/sau la NATO, dacă țara dorește și dacă îndeplinește criteriile. Cu alte cuvinte, ei se așteaptă ca Moscova să renunțe la propriile interese în Ucraina, punct. Ar fi minunat dacă diplomația vestică ar reuși acest miracol, dar cât de probabil este acest lucru”?

Și tot el propunea următoarea soluție: „Soluția la această criză este abandonarea obiectivului extinderii perpetue a NATO, iar Vestul ar trebui să facă totul pentru a convinge Rusia că Ucraina va fi o țară neutră, un stat tampon, pentru totdeauna. Ar trebui să lucrăm cu Rusia, cu UE, cu FMI pentru a dezvolta un program economic care să repună pe picioare aceasta țară nefericită”.

De ce am evocat punctele de vedere de mai sus? Am vrut să subliniez că, pentru tot ce se întâmplă acum în Ucraina, vinovat este, bineînțeles, Putin. Nu e mai puțin adevărat însă că o vină, oricât de mică, o poartă și Occidentul care, cântându-le în strună naționaliștilor ucraineni, a crezut că poate să rupă ușor Ucraina de Rusia.

Ucraina este pentru Rusia ultima carte pe care o mai poate juca în fața Occidentului. De la căderea URSS încoace, Rusia a tot pierdut în fața Occidentului, pe toate planurile. Economic, Federația Rusă este o țară învinsă, iar fără Ucraina, ar însemna ca Rusia să accepte de bună voie să devină o țară oarecare (abstracție făcând de arsenalul său nuclear).

Fără Ucraina, Rusia nu și-ar mai putea juca rolul de mare putere și de aceea ține cu dinții de ea. Comportamentul ei este asemenea al unui urs care, extrem de iritat de apropierea vânătorilor de bârlogul său, a ieșit la suprafață arătându-și colții. Ursul nu a vrut și nici nu va vrea vreodată ca vânătorii să-și facă tabără în apropierea bârlogului său, cu toate asigurările date de aceștia, cum că vin numai în calitate de mari iubitori de peisaje și de picnicuri în mijlocul naturii. Ursul îi vrea pe vânători departe de bârlogul său. Amenință chiar cu arma nucleară și ne obligă să ne gândim la el ca la un terorist care, atârnându-și de gât o bombă, amenință că se aruncă în aer, târând după el, în moarte, întreaga omenire.

De aproape 3 săptămâni, Vladimir Putin a declanșat un război nedrept, de cucerire, împotriva Ucrainei. Surprins nu numai de rezistența poporului ucrainean, dar și de incompetența propriei armate, Putin se străduiește acum să demonstreze Occidentului că s-a ajuns la o situație-limită, în care el nu mai are nimic de pierdut. Și că, dacă guvernul de la Kiev nu-i acceptă toate condițiile, el merge până la capăt, lasând să se înțeleagă că poate recurge și la arma nucleară.

Când ursul se simte încolțit, poate să lovească orbește, în oricine. Acum lovește în poporul ucrainean. Cu pieptul sfârtecat șiroind de sânge, poporul ucrainean rezistă eroic, determinând întreaga lume liberă să-i sară în ajutor și să ceară încetarea imediată a războiului. Ajutoarele umanitare care curg din toată Europa către Ucraina îl uimesc până și pe Putin care nu se aștepta la atâta solidaritate. Mai mult, el nu se aștepta nici la faptul că Europa poate răspunde ca Unul în ce privește adoptarea de sancțiuni împotriva Rusiei.

Se spune că ucrainenii și rușii sunt frați. Or fi, dar după disperarea cu care ucrainenii au alergat în brațele Occidentului, după desprinderea de fostul URSS, deduc că este vorba de niște frați care nu se mai iubesc câtuși de puțin. Fratele mai mic – Ucraina – s-a săturat să mai locuiască sub același acoperiș cu fratele mai mare – Rusia – și a ales să trăiască împreună cu Uniunea Europeană și NATO. E dreptul oricărui frate să aleagă împreună cu cine să trăiască. Dacă fratelui mai mic i-au plăcut mai mult europenii și americanii, de ce fratele mai mare să vrea, cu orice preț, să-l întoarcă din drum? Să-l ia și la bătaie, așa cum face acum? În virtutea cărui drept?

Bineînțeles, la bătaie recurge numai cine nu poate să convingă pe alte căi. Occidentalii i-au atras pe ucraineni prin forța seducției. N-au avut nevoie de altă forță ca să-i cucerească. A fost suficient să-și arate fața rumenă de civilizație și bogăție pentru ca ucrainenii să simtă că rezonează cu ei, material și cultural. Din păcate, Rusia n-a fost niciodată în stare să cucerească decât manu militari. Invadarea Ucrainei este ultimul exemplu în acest sens.

Dar războiul acesta poate avea și o semnificație cu totul surprinzătoare. Acum circa 1000 de ani, Kievul reprezenta un stat puternic și prosper, care se întindea de la Marea Baltică la Marea Neagră, artera fluvială principală fiind Niprul. De aici se revendică și ucrainenii, și bielorușii, și rușii. Istoria de mai bine de două secole a acestui stat este consemnată în istoriografia rusă cu numele „Rusia kieveană”. Forțând o anumită analogie și având în vedere puternica solidaritate cu Kievul, pe care o demonstrează statele europene, precum și valul de compasiune pe care europenii îl resimt față de tragedia poporului ucrainean, de ce n-am admite că de aici s-ar putea să pornească, de data aceasta spre vest, un nou elan de constituire, de așezare în temeinicie, astfel încât, peste încă 1000 de ani, istoriografia de atunci să consemneze această perioadă ca „Europa kieveană”?

Constantin Smedescu