Așteptându-l pe Spartacus

0
211

După ce am citit cartea „1984”, de George Orwell, am zis că o lume precum aceea din respectiva carte nu poate exista niciodată. Am zis și eu precum țăranul care vede prima dată niște girafe la grădina zoologică: așa ceva nu există! Și totuși se pare că ne integrăm pe zi ce trece, pe nesimțite, într-o lume despre care credeam că poate exista numai în mintea lui Orwell. Ca după o beție generală, cu democrație spumantă, servită în cupe de libertăți iluzorii, ne trezim acum atât de mahmuri, că putem înghiți pe nerăsuflate ciorba de potroace cu care ne răsfață patronii stabilimentului planetar.

Suntem atât de dispuși să vedem în Rusia lui Putin cauza tuturor relelor cu care ne confruntăm, încât devine cu totul oportună întrebarea dacă omul este cu adevărat animalul rațional care conduce Ferma Animalelor. Exagerez puțin, dar nu pot să nu văd cum omenirea se lasă târâtă în prăpastia sărăciei și morții de niște conducători cu o minte care abia se mai ține în pionezele rațiunii. Căci trebuie să fii de-a dreptul nebun ca să faci din pandemie și război mijloace prin care să te menții și să prosperi în fruntea tribului mondial.

Și, la urma urmei, ce diferențe semnificative sunt între conducătorii de azi ai Rusiei și cei de la Bruxelles sau Washington? Nu se vede cum mai peste tot guvernele din lumea zisă liberă sunt subordonate serviciilor de securitate care fac jocul multinaționalelor? Între dictatura putinistă și această dictatură soft din neo-capitalismul contemporan, diferențele se mai regăsesc doar în detalii, căci pe ansamblu democrația arată peste tot ca o șandrama gata să se dărâme la prima furtună. Iar dacă în Rusia putinistă democrația este deja la pământ, în lumea euro-atlantică ea se mai ține într-un cui. Să fie cuiul lui Pepelea? Întrebăm, nu dăm cu parul, gândindu-ne, de fapt, la un Spartacus mai inspirat, care să încerce nu să fugă de stăpâni, ci să se întoarcă împotriva lor și să-și ia înapoi libertatea pierdută.

Constantin Smedescu