Adio ALRO?

0
957

  Încă o perlă din coroana industriei românești predecembriste stă să cadă! Întreaga-i montură consolidată de-a lungul anilor prin prestigiul imens pe care și l-a câștigat pe piața mondială nu o mai poate susține. Strălucirea unei asemenea perle crescute sub cochilia de muncă, devotament și competență a unei întregi generații nu-i mai impresionează pe actualii guvernanți ai României, dispuși să sacrifice pe un altar al lichelismului și obedienței tot ce mai poate să bată în pieptul acestei țări.

 Când sindicatele din metalurgie au protestat, săptamâna trecută, în fața Ministerului Energiei, i-au cerut ministrului Virgil Popescu, dar și premierului Ciucă„să explice naţiunii române care sunt motivele care au generat scumpirea preţurilor la energie electrică şi gaze naturale – ce a stat la baza majorării acestora”. Dacă n-au aflat până acum, le reamintim noi că președintele Iohannis a găsit explicația, care e foarte simplă: de vină este Putin! Iar dorința voastră, adică „revenirea preţurilor la energie electrică şi gaze naturale atât pentru industrie cât şi pentru populaţia din România, la preţurile existente înaintea acestei majorări pe care o considerăm nejustificată”, este de-a dreptul utopică, dragi sindicaliști care în neocapitalismul contemporan, cu multinaționalele care dictează politica guvernelor, voi nu mai aveți nicio putere. S-a dus vremea voastră. Desigur, puteți protesta, vă puteți face auzite dorințele, dar nu vă mai ascultă nimeni. Și cu fundul de pământ să vă dați, și tot nu veți fi luați în seamă. Dacă cineva de undeva a hotărât ca ALRO Slatina să se închidă cu totul, nu mai e nimic de făcut. Mai ales că administratorii sunt ruși și tot ce e rusesc trebuie să piară. Nu contează că 2.200 de angajați ALRO vor deveni șomeri și că, odată cu ei, vor suferi alte mii de oameni care depindeau de bunul mers al uzinei de aluminiu. Suferința umană a devenit un concept abstract, lipsit de inimă, nervi și sânge.

Sau, dacă vreți, suferința umană a luat chipul Ucrainei invadată de trupele lui Putin. Pentru ca Ucraina să nu mai sufere, trebuie să ne sacrificăm cu toții. Niciun sacrificiu nu este de ajuns dacă vrem ca Ucraina să se rupă definitiv din legăturile ei ancenstrale cu Rusia. Pentru binele nostru, al tuturor, al întregii Europe și al întregului univers.

Revenind la oile noastre, nu cred că a mirat prea mult pe cineva faptul că parlamentarii români au respins moțiunea simplă împotriva ministrului energiei, Virgil Popescu, în Camera Deputaților. De unde se vede că toate certurile din coaliție sunt numai de suprafață. În profunzime apele sunt atât de liniștite, încât președintele PSD, Marcel Ciolacu, își poate permite să facă opinie separată față de partidul său și să se abțină de la vot, iar premierul Ciucă, mulțumit de sprijinul deputaților PSD, să explice simplu și înțelegător gestul partenerului: „poate a fost din greșeală”. Completamente debranșați de la realitatea politică dâmbovițeană, autorii moțiunii au mizat pe ajutorul deputaților PSD, având în vedere vehemența cu care liderii social-democrați s-au pronunțat, în nenumărate rânduri, împotriva ministrului energiei, considerându-l principalul vinovat de haosul care a însoțit trecerea la liberalizarea prețurilor din domeniul energetic. Numai că socoteala de acasă nu s-a potrivit cu cea din târg. Moțiunea nu a întrunit decât voturile USR, AUR și ale neafiliaților. S-a adeverit încă o dată cunoscuta zicală: corb la corb nu-și scoate ochii.

Cum s-a ajuns aici, cu PSD și PNL pe aceeași cracă a guvernării, numai Iohannis știe și cei câțiva dintre noi cărora le este foarte clar că nu mai suntem demult de capul nostru. Probabil, dacă ar fi știut ca la nunta fiicei ministrului român al Energiei a tronat în capul mesei însuși insărcinatul cu afaceri al Ambasadei SUA la București, deputații USR ar fi renunțat să mai depună respectiva moțiune. Iar sindicaliștii din metalurgie nu s-ar mai fi dus la București să ceară ministrului Energiei stoparea creșterilor aberante de prețuri la gaze și energie electrică. Ar fi știut că se duc degeaba…

Constantin Smedescu