Manifestarea oraganizată de Primăria Caracal, Consiliul Local, Centrul Cultural Municipal „Radu Șerban” Caracal, în colaborare cu liceele tehnologice „Dimitrie Petrescu”, „Matei Basarab”, „Constantin Filipescu” din localitate, a debutat marți 21 mai de ziua Sfinților Împărați “Constantin și Elena”, pe platoul administrativ din Piața Victoriei.
Sute de elevi caracaleni costumați în bucătari, sau diverse preparate culinare,însoțiti de un car allegoric, împreună cu profesorii lor, au participat la parada „Gastronomie pe ritm de carnaval”, desfășurată pe străzile municipiului, eveniment înscris de municipalitate în cadrul manifestărilor prilejuite de Ziua culturii caracalene.
Punctul terminus al paradei l-a constituit Platoul din fața Primăriei unde paraticipanții au fost primiți de către primarul localității Liviu Radu, alături de oficialități locale și de un numeros public dornic să asiste pentru prima dată la o astfel de manifestare.
Pe platoul administrativ fiecare liceu cu profil tehnologic a avut amplasat un cort în care au fost expuse produsele pe care le-au realizat, de la costume și obiecte de port popular pâna la produse de patisserie dar și nelipsita limonadă menită să potolească setea publicului.
Show-ul culinar a fost întregit de către Chef Radu Zărnescu printr-o reprezentație „Streetfood – Euro Toques”.
În fața unui public care a umplut aproape până la refuz platoul, Ansamblul “Romanați” al Centrului Cultural Municipal Caracal a susținut un moment artistic la care și-au adus contribuția și elevi, tineri talentați din localitate.
În jurul orelor 12.00 în parcul “Constantin Poroineanu”, oficialitățile locale au fost prezente alături de un sobor de preoți ,la oficierea slujbei religioase ținută în memoria celui mai mare filantrop al Caracalului Constantin Poroineanu.
Manifestările dedicate Zilei culturii caracalene s-au incheiat seara în Templul culturii locale –Teatrul Național, cu un eseu literar muzical susținut de Centrul Cultural Municipal și lansarea ultimului număr al reviste “Vitralii Romanațene ” a Asociației „Fiii și Prietenii Caracalului”.
Doru Tudor