„Simon Boccanegra”, reprezentație specială în inima Olteniei

Date:

Share post:

Baritonul Ștefan Ignat revine, onorând invitația Operei Române Craiova, în rolul lui Simon Boccanegra, marele corsar care în secolul al XIV-lea a devenit Doge al Genovei.

„Simon Boccanegra”, spectacolul Operei Române Craiova regizat de Plamen Kartaloff (Bulgaria),  programat sâmbătă, 20 ianuarie 2018, începând cu ora 19.00, în sala Cercului Militar Craiova, este un prilej pentru melomani de a asculta cea mai complexă dramă verdiană, un spectacol care a avut succes de la premiera din anul 2016, deopotrivă în rândul criticilor și al publicului.

Reprezentația se bucură de prezenţa dirijorului italian Maurizio Colasanti (Italia) la conducerea muzicală, având în distribuție atât îndrăgiți soliști ai Operei craiovene, cât și invitați apreciați la nivel internațional. Alături de Orchestra şi Corul Operei Române Craiova, iubitorii muzicii îi vor putea asculta pe  Ştefan Ignat (Bucureşti) – Simon Boccanegra, Stanislav Chernenkov (Rusia)  – Jacopo Fiesco, Renata Vari – Maria (Amelia) Boccanegra, Gianni Leccese (Italia) – Gabriele Adorno, Francesco Baiocchi (Italia)– Paolo Albiani, Dragoş Drăniceanu – Pietro, Bogdan Olaru – Căpitanul Crossbowmen şi Mădălina Neagoie – Un’Ancella (Camerista Mariei /Ameliei Boccanegra).

Rezervările pot fi făcute la numărul de telefon 0351.442.471, la adresa de e-mail agentiadebilete@operacraiova.ro sau pe pagina www.operacraiova.ro.

spot_img

Related articles

Surorile gemene Kessler, vedete ale anilor ’60, au murit în aceeaşi zi, la vârsta de 89 de ani, prin sinucidere asistată

Surorile Kessler, celebrele dansatoare inseparabile din anii '50-'70, care au apărut în toate sălile de spectacol din Europa,...

Informare – SC OMV PETROM MARKETING SRL

Această informare este efectuată de SC OMV PETROM MARKETING SRL, cu sediul în Bucureşti, sectorul 1, Strada Coralilor,...

Informare – OMV PETROM MARKETING SRL

Această informare este efectuată de SC OMV PETROM MARKETING SRL, cu sediul în Bucureşti, sectorul 1, Strada Coralilor,...

Remember 18 noiembrie

Pe 18 noiembrie 401, vizigoții, conduși de Regele Alaric I, traversează Alpii și invadează nordul Italiei. Pe...