Expoziție de pictură la Galeria Artis

0
255

Publicul doritor este așteptat la Galeria Artis mâine, 18 ianuarie a.c., începând cu ora 17.00 pentru vernisajul expoziției de pictură ”Salonul de iarnă al artiștilor plastici olteni”.

Evenimentul se află la a XIV-a ediție și este organizat de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale și Cultural Olt în parteneriat cu Muzeul Județean Olt.

Expoziția cuprinde lucrări ale artiștilor plastici participanți în tabăra de creație plastică ”Nicolae Truta”, desfășurată la Podul Dâmbovicioarei, în Argeș.

Sunt așteptați să participe critici de artă, artiști plastici, oficialități.

Expoziția este cu vânzare, iar fondurile strânse vor fi folosite pentru organizarea unor noi ediții a taberelor de creație.