Manifestările culturale – artistice şi sportive oraganizate de Consiliul Local, Primăria Municipiului Caracal prin Centrul Cultural , cu prilejul sărbătoriri a 479 de ani de atestare documentară a Caracalului , reunite în cadrul „Zilelor Municipiului Caracal” în perioada 17- 24 noiembrie, vor debuta anul acesta cu câteva zile mai devreme faţă de anii anteriori.
Astfel luni 13 noiembrie,Teatrul Naţional din localitate va găzduii spectacolul susţinut de solistul şi actorul Sergiu Cioiu, un spectacol bazat pe versuri de Marin Sorescu, Romulus Vulpescu, Miron Radu Paraschivescu, Adrian Păunescu.
„Sergiu Cioiu, absolvent al Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică, în peisajul artistic al veacului trecut (anii ’60, ’70) făcea o figură aparte. Era special. A ales calea poeziei însoţite de muzică ( sau a muzicii însoţite de poezie). A avut succes. Nu un succes de stadion , în schimb unul consistent, de conţinut, nu doar de formă…” spunea Puşa Roth realizator radio despre artist
Sergiu Cioiu locuieşte în Canada din 1983, s-a întors în România şi a pornit un turneu prin ţară timp de o lună de zile, pentru a promova muzica şi poezia anilor ’60, ’70, un tuneu din care nu putea să lipsească Caracalul . Cei care doresc să se reântâlnească cu poezia şi muzica lui Sergiu Cioiu sunt aşteptaţi luni 13 noiembrie la orele 18,30 în impunătorul edificiu al culturii caracalene, Teatrul Naţional. Cu acest prielej, cantautorul va lansa şi o carte însoţită de un CD.
Intrarea este liberă.