S-a incheiat și ediția cu numărul 50 a Festivalului Național „Călușul Românesc” .
Timp de trei zile Municipiul din Câmpia Romanațiului s-a aflat în sărbătoare,s-au împlinit 50 de ediții de când a luat ființă cea mai spectaculoasă întrecere a cetelor de călușari de pe întreg cuprinsul țării, o sărbătoare a dansului și portului popular authentic care an de an se desfășoară în săptămâna Rusaliilor la Caracal. După o paradă a portului popular desfăşurată cu alai pe stăzile municipiului ,la care au participat toate cetele de căluşari şi Ansamblurile invitate în Festival,după primirea acestora pe platoul din faţa Primăriei de către oficialitățile locale , au urmat trei seri în care cetele de căluşari s-au întrecut în intensitatea focului dansului căluşeresc cu măiestriea şi spectaculozitatea specifice fiecărei formații. Duminică în jurul prânzului, conducătorii cetelor de căluşari şi ai Ansamblurilor invitate , au participat în sala de spectacole a Teatrului Național la un simpozion dedicat aniversării a 50 de ediții festivalului . O întâlnire prietenească( așa cum a numit-o Florin Beciu directorul Centrului Cultural) unde s-a vorbit despre importanța păstrării și perpetuării tradițiilor populare și a jocului călușeresc, au fost schimbate impresii , a fost făcută o retrospectivă de cei care au participat de-a lungul anilor la buna organizare și desfășurare a festivalului, au fost felicitați organizatorii dar și participanții, au fost înmânate plachete cu insemnele ediției jubiliare și chiar a fost făcută o propunere demnă de luat în seană de autorități de către Petre Marinescu, ca locul de desfășurarea a întrecerilor călușerești, Teatrul de Vară, să poarte pe frontispiciu denumirea Teatrul de Vară “Mișu Slătulescu“, in memoriam celui care a fost directorul Casei de Cultură Caracal și cel care s-a zbătut pentru realizarea acestui edificiu. Ultima seară a Festivalului, poate şi cea mai importantă, pentru cetele de căluşari, dar şi pentru publicul spectator (care a umplut sala Teatrului de vară), a fost una, cum era de așteptat, spectaculoasă, chiar dacă față de edițiile anterioare unde concursul cetelor de călușari era răsplătit printr-o Gala a laureaților , la ediția aniversară din acest an câștigători au fost toate cetele de călușari participante, care au primit din partea organizatorilor placheta cu însemnele ediției jubiliare. Evoluția spectaculoasă a cetelor de călușari care au urcat pe scena Teatrului de vară, a fost încheiată de celebrul interpret de folclor Aurel Tamaș, care a susținut, alături de taraful care l-a însoțit, un recital folcloric de zile mari. Felicitări organizatorilor!
P.S. Cea de-a 50 ediție a Festivalului “Călușul Românesc “ a fost filmată și urmează să fie difuzată și de o echipă a emisiunii “Tezaur Folcloric” de la TVR, condusă de caracaleanca nostră Gheorghița Nicolae .
Doru Tudor