Istoria centrului vechi al Slatinei a fost adunată într-un volum-document care reconstruiește atmosfera unei lumi aproape dispărute și redă identitatea unui oraș descris adesea drept „oraș-amfiteatru”. Cartea „Străzile Slatinei – Istorie sentimentală”, semnată de istoricul Aurelia Grosu după mai bine de 25 de ani de documentare, urmărește evoluția străzilor și a caselor din vechiul nucleu urban și pune din nou în circulație poveștile familiilor, profesiilor și întâmplărilor care au modelat orașul de altădată.
Volumul pornește de la o realitate încă vizibilă în Slatina: existența unui centru istoric păstrat în mare parte în forma sa veche, cu străzi pietruite, clădiri de patrimoniu și case care încă mai poartă urmele unei epoci prospere. În carte, aceste clădiri nu apar doar ca elemente de decor urban, ci ca repere ale unei comunități în care au trăit medici, comercianți, profesori, avocați, filantropi și meseriași care au contribuit la dezvoltarea locală. Autoarea reface traseul fiecărei străzi, inventariază denumirile purtate de-a lungul timpului și leagă casele de oamenii care le-au construit sau locuit.
Ideea de „oraș-amfiteatru” este legată de felul în care centrul vechi al Slatinei se desfășoară între dealuri, deschizându-se către Olt. Formula, atribuită academicianului Dumitru Caracostea și reluată în prezentarea volumului, sugerează atât așezarea geografică aparte a orașului, cât și specificul unei zone istorice care a rămas recognoscibilă în ciuda degradării și a trecerii timpului. În relatarea despre carte apare și observația că, dintre orașele din România care mai păstrează natural o astfel de structură autentică de patrimoniu, Slatina și Brăila sunt printre foarte puținele exemple rămase.
Lansarea cărții a avut loc la Centrul Cultural „Eugen Ionescu”, într-un eveniment care a adunat un public numeros și care a fost însoțit de o expoziție de pictură semnată de arhitectul Sever Mitrache. Demersul editorial a fost sprijinit de mai mulți colaboratori, între care medici, profesori, specialiști în patrimoniu și iubitori de istorie locală, implicați fie în documentare, fie în identificarea clădirilor, fotografiilor și personajelor care apar în volum.
Miza cărții depășește interesul strict documentar. Ea propune o recuperare a memoriei urbane și încearcă să redea comunității o parte din continuitatea istorică a Slatinei, într-un moment în care multe dintre clădirile vechi sunt degradate sau abandonate. În această formă, volumul devine nu doar o carte despre trecut, ci și un argument pentru păstrarea unui patrimoniu care încă mai poate spune ceva despre identitatea orașului.
