A început Maratonul Cultural, destinat sărbătoririi a 479 de ani de atestare documentară a Caracalului

0
274

Seria manifestărilor culturale organizate de Consiliul Local, Primăria municipiului Caracal şi Centrul Cultural municipal  cu prilejul sărbătoriri a 479 de ani de atestare documentară a Caracalului, reunite în cadrul manifestării „Zilele municipiului Caracal” , a debutat luni cu spectacolul susţinut de solistul şi actorului Sergiu Cioiu.Despre următoarele evenimente ce se vor desfăşura până pe 25 noiembrie, cu prilejul  sărbătoriri municipiului din mijlocul Câmpiei Romanaţiului, am stat de vorbă cu Florin Teodorescu – directorul Centrului Cultural municipal Caracal care ne-a dezvăluit o parte din programul cultural destinat acestor manifestări;

„ Miercuri, 15 noiembrie, va începe cea de-a XIX – a ediţie a Festivalului de Comedie care va reunii la Caracal Teatre din Lugoj, Braşov, Reghin, Roman şi binenţeles Caracal, alături de alte două spectacole invitate de la Bucureşti, Teatrul Excelsior şi Teatrul de Artă Bucureşti.Deschiderea celei de a XIX – a ediţii a Festivalului va fi făcută începând cu ora 18.00, de actorii Teatrului municipal Caracal cu piesa”Tinereţea Noastră” .În fiecare dimineaţă aşa cum i-am obişnuit pe caracaleni în ultimii ani, vor fi spectacole pentru copii, o parte din spectacole prezentate de Teatrele invitate, o parte din ţară (Teatrul „Colibri” din Craiova şi Teatrul „Anton Pan” din Vâlcea. Cele cinci zile dedicate Festivalului de Comedie se vor încheia duminică 19 noiembrie cu piesa de teatru „Interzis sub 18 ani”, pusă în scenă de actorii Teatrului „Excelsior”din Bucureşti . Luni pe 20 noiembrie, Ansamblul Folcloric „Romanaţi” şi Rapsozii „Oltului de Jos”, vor prezenta un spectacol extraordinar, marţi pe 21 noiembrie, Viorel Chirea va vernisa expoziţia „ Zugravi şi iconari olteni” în foaierul Teatrului Naţional, miercuri 22 noiembrie va fi un concert „Florin Chilian”, iar pe 25 noiembrie „Zilele municipiului Caracal” vor fi încheiat cu un concert de flaut şi pian. În toată acestă perioadă începând cu 17 noiembrie, vor fi întreceri sportive (Cupa municipiului Caracal) minifotbal, handbal, tenis de masă, atletism, sah, întreceri care se vor desfăşura în instituţiile de învăţământ din municipiu, Sala Polivalentă şi Parcul „Constantin Poroineanu”. Şi vor fi şi o serie de manifestări care se vor desfăşura la Muzeul „Romanaţiului”,în parteneriat cu Biblioteca „Virgil Carianopol, acestea vor debuta pe 17 noiembrie începând cu orele 10.00 , odată cu deschiderea oficială a „Zilelor Municipiului Caracal” , pe 22  tot la Muzeu ,va fi deschis un atelier de ceramică unde l-am invitat pe Ionel Cococi de la Vădastra pentru a face demonstaţii de prelucrare a lutului, dar în acelaşi timp va antrena copii prezenţi la  manifestare să-şi construiască propriile vase din lutul pe care acesta îl va pune la dispoziţie. Manifestările şi se vor încheia pe 24 noiembrie cu un Simpozion la Muzeul „Romanaţiului”. Sunt o serie de evenimente care zicem noi că vor întregii manifestările dedicate sărbătoririi a 479 de ani de atestare documentară”