Coiful chalcidic de la Balș, expus la Muzeul Național Roman din Roma, Italia

0
271

În perioada 21 noiembrie 2023 – 21 aprilie 2024, la Muzeul Național Roman din Roma, se desfășoară expoziția „Dacia. L’ultima frontiera della romanità”, o amplă prezentare a civilizației geților și dacilor, a romanizării și a primelor popoare migratoare care au trăit pe teritoriul actual al României.

În cadrul acestei expoziții, Muzeul Județean Olt va participa cu piesă Coiful calchidic de la Balș:

Muzeul Național de Istorie a României organizează expoziția „Dacia. L’ultima frontiera della romanità” la Muzeul Național Roman din Roma, Italia. Conceput și coordonat de Muzeul Național de Istorie a României, sub egida Ministerului Culturii, proiectul este realizat în colaborare cu 45 de muzee din țară și din Republica Modova.  Muzeul Județean Olt are onoarea de a fi parte a acestui proiect, participând cu o piesă de excepție din patrimoniul său, respectiv Coiful calchidic de la Balș, județul Olt!” a declarat managerul Muzeului Județean Olt, George Smarandache.

Reamintim că, coiful a fost descoperit în anul 2005, la periferia oraşului Balş, de către un localnic care în primăvara acelui an începuse săparea un şanţ pe proprietatea sa.

Fişa tehnică
Tipul piesei: coif Chalcidic, tip II, grupa tracică Locul descoperirii, toponim: Balş, Olt.
Tipul de cercetare: descoperire întâmplătoare.
Contextul arheologic: necunoscut.
Locul depozitării: Muzeul Judeţean Olt, Slatina Depozit, cota de inventar: 9720
Material: bronz
Dimensiuni: h = 26,8cm, grosime tablă = zona oculară 1,8mm; zona cervicală 2,8mm; circumferinţă maximă a calotei = 65cm
Datare: secolul IV a.Chr., mai probabil în a doua parte a intervalului.