Islazul, localitatea intrată în memoria istorică prin citirea Proclamației de la 1848, nu a aparținut dintotdeauna județului Teleorman. Pentru o perioadă îndelungată, comuna s-a aflat în componența fostului județ Romanați, unitate administrativă istorică a Olteniei, desființată în perioada regimului comunist, odată cu reorganizarea teritorială pe regiuni.
Poziționarea geografică a localității explică importanța sa administrativă și simbolică. Islazul se afla în extremitatea sud-estică a Romanațiului, într-un punct strategic, la confluența Oltului cu Dunărea. Această așezare la hotarul dintre provincii a făcut ca localitatea să aibă legături firești atât cu spațiul oltenesc, cât și cu zona muntenească a Teleormanului.
Din punct de vedere administrativ, comuna Islaz era inclusă în Plasa Corabia, una dintre subdiviziunile județului Romanați. Oltul marca, în mod tradițional, limita naturală dintre Romanați, aflat în Oltenia, și Teleorman, județ din Muntenia. Chiar dacă viața locală, circulația oamenilor și apropierea geografică au creat conexiuni puternice cu ambele zone, apartenența administrativă a Islazului a fost, pentru mult timp, oltenească.
Schimbarea statutului administrativ a venit după reorganizarea teritorială din 1968, când România a revenit la sistemul de județe. În urma acestei reforme, Islazul a fost arondat județului Teleorman, structură administrativă din care face parte și astăzi.
Această evoluție administrativă oferă un detaliu important pentru înțelegerea istoriei locale: locul unde a fost citită Proclamația de la Islaz, unul dintre documentele esențiale ale Revoluției de la 1848 din Țara Românească, a fost vreme îndelungată parte a Romanațiului. Astfel, Islazul rămâne nu doar un reper al mișcării revoluționare pașoptiste, ci și o localitate aflată la intersecția unor identități istorice și geografice distincte.
