Cea de-a șaptea ediţie a concursului „Se caută un …Actor !”, gata de start

0
297

Palatul Copiilor „Adrian Băran” din Slatina organizează timp de două zile  Concursul Interjudețean de Teatru pentru Copii „Se caută un …Actor !”. Evenimentul va avea loc începând cu ora 09³°, la Centrul Cultural „Eugen Ionescu” Slatina.

Sub egida Inspectoratului Școlar Județean Olt, în zilele de 8 și 9 iunie 2019, Palatul Copiilor „Adrian Băran” din Slatina, prin Cercul de „Teatru” coordonat de către prof. Mădălina Balica,  organizează cea de-a VII-a ediţie  a Concursului Interjudețean de Teatru pentru Copii „Se caută un  …Actor !”.

Concursul care se  desfăşoară pe două secţiuni, Scenetă şi Monolog, se adresează elevilor atât elevilor din învățământul primar, cât și celor din învățământul gimnazial, tuturor copiilor care doresc să își pună în valoare talentul artistic şi creativitatea prin intermediul artei dramatice.  În acest an vor susține reprezentații 17 trupe de teatru și 16  participanți la secțiunea Monolog pentru categoria învățământ gimnazial, iar pentru învățământul primar- 13 trupe de teatru și  10 interpreți individuali. Participanți din două județe și municipiul București vor concura pentru obținerea marelui trofeu. Aceștia sunt:

  1. Judeţul OLT:

Colegiul Național „ Ion Minulescu” Slatina

Colegiul Național „ Radu Greceanu” Slatina

Liceul cu Program Sportiv Slatina

Școala Gimnazială „ Eugen Ionescu ” Slatina

Școala Gimnazială „ Nicolae Iorga” Slatina

Palatul Copiilor „ Adrian Băran” Slatina

Școala de teatru independent DREAMERS Slatina

Clubul Copiilor ”Marius Bunescu” Caracal

Liceul Tehnologic Iancu Jianu

Școala Gimnazială Tătulești

Liceul Tehnologic Izvoarele

Școala Gimnazială Oboga

Școala Gimnazială Vulpeni,

Școala Gimnazială Bârza, structura Braneț

Școala Gimnazială Mihail Drumeș Balș

Școala Gimnazială Mărgăritești

Școala Gimnazială Oporelu

Școala Gimnazială Mărunței

  1. Județul ARGEŞ:

Școala Gimnazială „ Nicolae Bălcescu” Pitești

  1. BUCUREȘTI : Clubul Copiilor Sector 6

Despre scopul acestui concurs, directorul Palatului Copiilor „Adrian Băran” din Slatina, profesorul Ilie Brăileanu, ne-a declarat:  Scopul acestui concurs este cultivarea spiritului competitiv, creativitatea şi simţul artistic în rândul elevilor din instituţiile de învăţământ, urmărind astfel creşterea interesului pentru lectură și interpretare, precum şi înţelegerea avantajelor care rezultă din acestea”, a spus Brăileanu.