12 C
Slatina
joi, noiembrie 12, 2026
Acasă Cultură Caracalul sărbătorește 488 de ani de istorie. Ce evenimente sunt pregătite

Caracalul sărbătorește 488 de ani de istorie. Ce evenimente sunt pregătite

0
11

Municipiul Caracal se pregătește să marcheze 488 de ani de la prima atestare documentară, printr-o serie de manifestări organizate în perioada 17–24 noiembrie 2026. Locuitorii sunt invitați să participe la spectacole de teatru, concerte folclorice, expoziții, întâlniri literare și activități dedicate copiilor.

Evenimentele sunt organizate de Primăria Municipiului Caracal, Consiliul Local și Centrul Cultural Municipal „Radu Șerban”, programul fiind dedicat istoriei și tradițiilor fostei capitale a județului Romanați.

Manifestările vor debuta marți, 17 noiembrie, la ora 17:00, la Casa Hagiescu, cu deschiderea oficială, urmată de lansarea revistei „Vitralii Romanațene” și prezentarea unei cărți semnate de Paul-Emanoil Barbu.

Miercuri, 18 noiembrie, publicul este așteptat la Teatrul Național „Ștefan Iordache”, unde va avea loc o expoziție de pictură, urmată, de la ora 18:00, de spectacolul folcloric „Hai la horă când te chem”, susținut de Ansamblul „Romanați”.

Programul continuă joi și vineri cu întâlniri dedicate scriitorilor și istoricilor locali, lansări de carte și deschiderea stagiunii Ansamblului Artistic Profesionist „Doina Oltului”, programată vineri, 20 noiembrie, de la ora 18:00.

Weekendul aduce evenimente pentru toate vârstele. Sâmbătă, 21 noiembrie, vor fi organizate un atelier de ceramică de Vădastra și spectacolul de teatru „Ambetate absolut!”. Duminică, cei mici vor putea urmări piesa „Cei trei purceluși”, iar după-amiaza va avea loc „Șezătoarea Romanațeană”, cu participarea Olgăi Filip, deținătoare a titlului de Tezaur Uman Viu.

Luni, 23 noiembrie, vor fi marcați 125 de ani de teatru la Caracal, printr-o expoziție și o conferință aniversară. În aceeași zi vor fi sărbătorite cuplurile care au împlinit 50 de ani de căsătorie.

Ultima zi, 24 noiembrie, va include spectacole pentru copii, printre care „Ridichea uriașă” și „UGA Show”, iar de la ora 18:00 este programată proiecția filmului „Mă mut la mamă”, în prezența actorilor Adrian Păduraru și Gabriel Fătu.

Aniversarea are o dublă semnificație pentru comunitate. Caracalul a fost menționat pentru prima dată într-un document la 17 noiembrie 1538, iar la 24 noiembrie 1994 a fost ridicat la rangul de municipiu. În 2026 se împlinesc, astfel, 488 de ani de atestare documentară și 32 de ani de la dobândirea statutului de municipiu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.