Caracalul, gazdă pentru a 6-a oară a Salonului Național de Ilustrație pentru Tineret„Protogenes”

0
186

Vineri și sâmbătă (5 și 6 aprilie) la Teatrul Național din Caracal se desfășoară cea de-a VI- a ediție a Salonului Național de Ilustrație pentru Tineret „Protogenes” , organizatori Primăria Municipiului Caracal, Centrul Cultural Municipal   prin secția de arte vizuale condusă de Viorel Chirea. La ediția din acest an a Salonului, dedicată in memoriam Ion Truică,  vor participa în concurs 105 lucrări (culori de apă, grafică, pictură, gravură )aparținând unui număr de 49 de concurenți reprezentând județele; Timiș, București, Constanța, Prahova, Sibiu, Dolj, Iași, Bacău, Olt.

“Îi așteptăm cu drag pe concurenți, sper că vor veni cu aceiași plăcere și talent cu care vin de fiecare dată, sper să colaboreze atât cu organizatorii dar mai ales cu invitații, pentru că vor avea ce să învețe.Invitații ediției sunt în mare parte din sfera artelor plastice, astfel vor prezenți; Prof.Univ.Dr.Cosmin Paulescu – decanul Facultății de Arte Decorative și Desing din cadrul Universității Naționale de Arte București, maestrul Puiu Manu- care la peste 80 de ani se încăpățânează să rămână în continuare un tânăr al desenului și al ilustrației românești, cu această ocazie dânsului i se lansează un album al cărui autor este Dodo Niță, care la rândul lui este invitat în cadrul Salonului, Alin Ivan – ilustrator și autor de bandă desenată,care în cadrul Salonului de Ilustrație va avea și mică expoziție. La nivel de invitați satelit ai Salonului vom avea două recitaluri folk susținute de către Florin Camen din Lupeni-Hunedoara și Claudiu Popa din Slatina. Atelierele de creație și masa rotundă care va lua în discuție tema cinetică de la ilustrație la filmul de animație, este dedicată maestrului Ion Truică, nascut în Caracal în 1935, decedat în 2017-profesor universitar în cadrul Facultății de Arte Decorative și Desing din cadrul Universității Naționale de Arte București, realizator a peste 50 de filme de scurt metraj de animație, deținător a mai multor premii și trofee în țară și strainătate, a declarat Viorel Chirea- șeful secției de arte vizuale din cadrul Centrului Cultural Caracal.

Doru Tudor