19.2 C
Slatina
marți, mai 7, 2024

Europa kieveană

Cu câțiva ani în urmă, un diplomat de talie mondială precum Henry Kissinger spunea: „Occidentul trebuie să înțeleagă că, pentru Rusia, Ucraina nu poate fi niciodată doar o țară străină. Istoria Rusiei a început în...

Glosând pe marginea unei interpelări

Foarte recent, senatoarea liberală de Olt, d-na Siminica Mirea, adresa ministrului justiţiei următoarea întrebare: „În ce stadiu se află investiţiile preconizate a fi efectuate la noul sediu al Judecătoriei Slatina”? Pentru o deplină cunoştinţă de...

România în care „se poate”

de Siegfried Mureșan România împlinește 30 de ani de libertate. În acești 30 de ani, Partidul Social Democrat s-a aflat cel mai mult timp la guvernare, adică mai bine de 21 de ani. PSD este...

Constantin Brâncuși – un oltean pentru toți pământenii

Marii artiști parcă ne sunt trimiși de zei, să ne facă viața mai frumoasă. Și cu românii, zeii au fost extrem de generoși trimițându-le artiști din tot spectrul artei. Cu mulți dintre ei însă,...

Eminescu, românul absolut

Cel puţin de două ori pe an – 15 ianuarie şi 15 iunie – gândurile tuturor celor cu simţire românească se îndreaptă către cel ce a fost Mihai Eminescu, poetul nostru naţional, cel care...

Când teatrul devine circ

De acord cu Schiller, care considera corul ca „un zid viu pe care tragedia îl ridică în jurul ei pentru a se izola de lumea reală”, ajungem la Schlegel, pentru care spectatorul ideal este...

Clipa de Eminescu

Rugat să vorbească o clipă despre Eminescu, Nichita Stănescu a tăcut câteva secunde şi apoi, cu o lacrimă în glas, a spus: „Toate clipele sunt de Eminescu“. Da, așa ar trebui să fie! Pentru...

„Consensul de la Bucureşti”

În prezent şi de o bună bună bucată de vreme se confruntă în lume două modele economice de dezvoltare. Primul este cunoscut sub numele de „Consensul de la Washington” şi exprimă paradigma clasică a dezvoltării, având...

Laudatio, de Ziua Femeii

Adesea ne cheltuim  timpul pe lucruri şi fapte mărunte, insignifiante, amânând sine die angajarea în acţiuni care să ne solicite la maxim resursele sau concentrarea atenţiei în direcţia aspectelor importante ale vieţii. Mereu ne...

DESPRE ROMI ȘI POTENȚIALUL LOR NEEXPLORAT

Cu toții avem prieteni, vecini sau cunoștințe de etnie romă. E inevitabil ! Sunt pretutindeni, pentru că... "sângele apă nu se face", cu atât mai mult sângele nomad. Am încercat să-mi imaginez cum ar...
- Advertisement -

ARTICOLE POPULARE

ȘTIRI POPULARE