Institutul de Cercetări Socio-Umane din Craiova „C.S. Nicolăescu-Plopșor”, al Academiei Române partener al Conferinței naționale „100 de ani de la Constituția României din 1923”

0
157

În data de 17 iunie a.c., Şcoala Doctorală a Facultății de Drept din cadrul Universității din Craiova, va organiza, în parteneriat cu Institutul de Cercetări Socio-Umane din Craiova „C.S. Nicolăescu-Plopșor”, al Academiei Române, Baroul Dolj, Camera Notarilor Publici Craiova, Asociația Română de Drept Constituțional, Academia de Științe Juridice din România, Centrul de Cercetări Juridice Fundamentale și Centrul de Studii şi Cercetări de Drept Privat „Ion Dogaru”, Conferința națională ”100 de ani de la Constituția României din 1923”.

Deschiderea oficială a evenimentului care își propune să celebreze centenarul Constituției României din 1923 va avea loc la ora 9.00 în Sala de Consiliu a Facultății de Drept.

La Conferință participă cadre didactice din cadrul instituțiilor de învățământ superior din România și Republica Moldova: prof. univ.dr. Tudorel Toader – rectorul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, prof.univ.dr. Ștefan Deaconu (Facultatea de Drept, Universitatea din București), prof. univ.dr. Dan Claudiu Dănișor (Facultatea de Drept, Universitatea din Craiova), prof.univ.dr. Ion Guceac (Facultatea de Drept, Universitatea de Stat din Moldova), conf. univ. dr. Mădălina Nica (Facultatea de Drept, Universitatea din Craiova), prof. univ. dr. George Gîrleșteanu Facultatea de Drept, Universitatea din Craiova, precum și cercetători din cadrul I.C.S.U. din Craiova „C.S. Nicolăescu-Plopșor”, al Academiei Române : prof. univ. dr. Sevastian Cercel, cercet. științ. III dr. Loredana-Maria Ilin-Grozoiu ș.a.

„Unificarea legislativă a României după Marea Unire din 1918 a constituit o provocare pentru dreptul românesc interbelic. Rezolvarea rapidă și adecvată a acestei situații a înrâurit consolidarea noului stat și buna funcționare a justiției naționale. Pentru legislatura 1922-1926, adoptarea Constituției a fost un rezultat excelent, iar pentru proiectul unificării legislative a României măsura era indispensabilă. Prin reglementarea unor instituții unice pentru întregul stat român se asigura exercitarea unitară a competențelor constituționale” a subliniat prof. univ. dr. Sevastian Cercel – directorul  I.C.S.U. „C.S. Nicolăescu-Plopșor”.

Prin temele prevăzute în programul conferinței și personalitățile implicate în dezbaterile anunțate, evenimentul  dedicat centenarului Constituției din 1923 organizată în Cetatea Băniei a atras atenția medilului profesional, Baroul Dolj și Camera Notarilor Publici Craiova fiind reprezentate la cel mai înalt nivel.

 

Cercet. șt III, dr. Loredana-Maria Ilin-Grozoiu

            Purtător de cuvânt al ICSU „C. S. Nicolăescu-Plopșor” din Craiova.