Anunț CJ Olt

0
43

ʺConsiliul Județean Olt organizează concurs de recrutare pentru ocuparea unui post vacant aferent personalului contractual de execuție în cadrul Personalului de Întreținere și Deservire Generală al Direcției Economice, Buget-Finanțe din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Județean Olt.

A. DENUMIREA POSTULUI

îngrijitor, nivel studii M

B. CONDIŢII GENERALE ȘI SPECIFICE DE PARTICIPARE LA CONCURS

Poate participa la concurs persoana care îndeplineşte următoarele condiţii:
a) are cetăţenie română, cetăţenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparţinând Spaţiului European şi domiciliul în România;
b) cunoaşte limba română, scris şi vorbit;
c) vârsta minimă 18 ani împliniţi;
d) capacitate deplină de exerciţiu;
e) stare de sănătate corespunzătoare postului, atestată pe baza adeverinţei medicale eliberate de medicul de familie sau de unităţile sanitare abilitate;
f) îndeplineşte condiţiile de studii: studii medii absolvite cu diplomă de bacalaureat;
g) condiţiile de vechime în muncă: minim un an vechime în muncă;
h) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni contra umanităţii, contra statului ori contra autorităţii, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiţiei, de fals ori a unor fapte de corupţie sau a unei infracţiuni săvârşite cu intenţie, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcţiei, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea.

C. ACTE OBLIGATORII LA DOSARUL DE ÎNSCRIERE LA CONCURS

1. cerere de înscriere la concurs adresată președintelui Consiliului Județean Olt;
2. copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, după caz;
3. copiile documentelor care să ateste nivelul studiilor şi ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, copiile documentelor care atestă îndeplinirea condiţiilor specifice;
4. copia carnetului de muncă, conformă cu originalul, până la data de 31.12.2010, raportul per salariat din Registrul REVISAL sau, după caz, o adeverinţă care să ateste vechimea în muncă, în meserie şi/sau în specialitatea studiilor, începând cu data de 01.01.2011;
5. cazierul judiciar sau o declaraţie pe propria răspundere că nu are antecedente penale care să-l facă incompatibil cu funcţia pentru care candidează;
6. adeverinţă medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului sau de către unităţile sanitare abilitate;
7. curriculum vitae.
8. alte documente relevante pentru desfăşurarea concursului.

 Adeverinţa care atestă starea de sănătate conţine, în clar, numărul, data, numele emitentului şi calitatea acestuia, în formatul standard stabilit de Ministerul Sănătăţii;
 În cazul documentului prevăzut la punctul (5), candidatul declarat admis la selecţia dosarelor, care a depus la înscriere o declaraţie pe propria răspundere că nu are antecedente penale, are obligaţia de a completa dosarul de concurs cu originalul cazierului judiciar, cel mai târziu până la data desfăşurării primei probe a concursului;
 Copiile de pe actele prevăzute mai sus vor fi însoţite de documentele originale în vederea verificării conformităţii copiilor cu originalul.

D. PROBE DE CONCURS
1. Proba scrisă;
2. Interviul.

E. CONDIŢII DE DESFĂŞURARE A CONCURSULUI

1. Perioada de depunere a dosarelor de înscriere la concurs – dosarele se depun în termen de 10 zile lucrătoare de la data publicării anunțului, respectiv de la data de 30.06.2022.
2. Selecția dosarelor de înscriere: în termen de maximum 2 zile lucrătoare de la data expirării termenului de depunere a dosarelor.
3. Data și ora probei scrise: 22.07.2022, ora 10,00.
4. Data probei de interviu: maximum 4 zile lucrătoare de la data susținerii probei scrise.
5. Locul desfășurării probelor: Sediul Consiliului Județean Olt, B-dul A.I.Cuza, nr.14, Slatina.

F. BIBLIOGRAFIE

1. Constituția României, republicată;
2. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.57/2019, cu modificările şi completările ulterioare;
3. Legea nr.53/2003 privind Codul Muncii, – Titlul II – Contractul individual de muncă, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
4. Legea nr.319/2006 a securității și sănătății în muncă, cu modificările ulterioare.

G. RELAŢII SUPLIMENTARE

Relaţii suplimentare se pot obţine de la domnul Lăzărescu Cătălin-George, inspector, grad profesional superior, Serviciul Resurse Umane și Managementul Unităților Sanitare, telefon 0249 431 080, int.148.ʺ