VOR AVEA LOC RESTRUCTURĂRI LA CONSILIUL JUDEȚEAN OLT ? CE SPUNE ȘEFUL ADMINISTRAȚIEI JUDEȚENE

Date:

Panică printre mii de bugetari din întreaga țară. Conducerile mai multor Consilii Județene (CJ) vor să treacă la restructurări masive începând din acest an. Vizate sunt toate instituțiile publice subordonate CJ, de unde vor dispărea mai mulți funcționari, iar organigramelor instituțiilor vor fi schimbate substanțial.

În ce privește situația la nivelul administrației județene din Olt, președintele CJ Olt, Marius Oprescu, a declarat joi, după ședința ordinară, că deocamdată nu există nimic concret despre o astfel de restructurare.

Nu știu până în momentul de față. Nu avem nimic concret despre o astfel de restructurare. Nu știu nici dacă ar putea să fie pentru că au fost niște principii stabilite în urmă cu mulți ani de zile și niște decizii ale Curții Constituționale legate de autonomie, atât a bugetului, cât și a modului de organizare și funcționare. Însă așteptăm să apară. Nu aș vrea să fac comentarii pe marginea zvonurilor apărute pe unele posturi de televiziune. Momentan nu știm nimic. Nu există pe transparență. Nu s-a făcut nicio informare privind vreo restructurare, a spus Oprescu.

Articolul precedent
Articolul următor

Distribuie

spot_imgspot_img

Anunțuri

More like this
Related

O echipă de ingineri optometriști vine la Izbiceni

Vineri, 12 decembrie, o echipă de ingineri optometriști se...

Doru Marineață: ”Am făcut hotărârea de CL și am luat două containere”

Consilierii locali din comuna Bălteni și edilul localității, Doru...

Viceprimarul Municipiului Caracal, Lari Pătran, aproape de copiii din centrele de plasament și din familii nevoiașe.

Viceprimarul Municipiului Caracal, Lari Pătran, a participat la evenimentele...

Un primar optimist la Valea Mare

Un primar optimist la Valea Mare Printre primarii care fac...