Subsecretarul de stat Victor Ionescu, prezent la Slatina

0
475

Subsecretarul de Stat din cadrul Ministerului pentru Românii de Pretutindeni, Victor Ionescu, a prezentat, miercuri, la Slatina, campania națională „Informare Acasă! Siguranță în lume” (etapa a II-a). La evenimentul care s-a desfășurat în Sala Europa a Consiliului Județean din Slatina au participat aproximativ 200 de persoane: reprezentanți ai primăriilor și instituțiilor deconcentrate din județ.

Scopul campaniei este de a realiza o informare corectă și cât mai completă a potențialilor migranți români în ceea ce privește drepturile pe care le au în statele membre ale Uniunii Europene. Subsecretarul de Stat, Victor Ionescu,  a prezentat cele mai importante elemente ale campaniei destinate românilor care intenționează să studieze sau să muncească peste hotare.

În primul rând mulțumim Consiliului Județean și celorlalte autorități pentru implicare și organizare. Ne aflăm în al treilea an al acestei campanii. În anul 2017 campania s-a derulat pe patru județe pilot și începând de anul trecut am extins-o la nivel național. Considerăm că este o campanie binevenită, este o campanie pe care și anul acesta o derulăm în două etape. Iată că am ajuns la cea de-a doua etapă care se adresează în mod special reprezentanților instituțiilor. Credem că o informare în plus atunci când un conațional de-al nostru călătorește în afară este importantă și în această idee și dumneavoastră ne puteți ajuta prin implicarea pe care deja o faceți ca informația să ajungă în cât mai multe locuri, la cât mai mulți oameni, indiferent dacă aceștia optează să meargă afară, să studieze sau să lucreze și de ce nu chiar dacă merg în scop turistic.  În acest sens Ministerul Afacerilor Externe a creat o aplicație gratuită. Se numește « Călătorește în siguranță» pe care și dumneavoastră o puteți să o descărcați. O găsiți în orice sistem de download de pe fiecare smartphone. Este o aplicație care oferă informații în timp real, oferă informații despre țara, despre regiunea în care vă aflați atunci când călătoriți afară, chiar dacă vă aflați în scop turistic eu zic că este bine să o aveți pentru că se pot întâmpla diferite lucruri și atunci este bine să fiți informat”, a declarat subsecretarul de stat din cadrul Ministerului pentru Românii de Pretutindeni, Victor Ionescu, la Slatina.

În plus, ca element de noutate, în cadrul acestei campanii de informare, reprezentanții Autorității Electorale Permanente vor furniza informații cu privire la votul în străinătate, înainte de alegerile prezidențiale din această toamnă. Avem ca și partener Autoritatea Electorală Permanentă pentru că știm foarte bine din anii electorali trecuți că au fost niște probleme și încercăm ca începând de anul acesta să nu mai existe. Credem că s-au făcut pași importanți pentru ca românii din diaspora să poată vota, să nu mai existe acele cozi sau alte incidente”, a adăugat Ionescu. Românii din străinătate vor putea vota la alegerile prezidențiale în zilele de 8, 9 și 10 noiembrie, respectiv 22, 23 și 24 noiembrie, pentru al doilea tur de scrutin.

Anul acesta s-a stabilit data alegerilor prezidențiale, respectiv 10 noiembrie și 24 noiembrie. Sunt necesare două tururi de scrutin pentru că potrivit Constituției este desemnat ales candidatul care a obținut în primul tur de scrutin majoritatea de voturi a electorilor înscriși în listele electorale. În momentul de față Autoritatea Electorală Permanentă, la data de 28 februarie, a stabilit un număr de 18.837.260 de cetățeni cu drept de vot. Prin urmare, la primul tur de scrutin, un candidat să fie desemnat ales în funcția de președinte ar trebui să întrunească jumătate din aceste 18 milioane, adică 9.400.000 de voturi ceea ce este imposibil în condițiile în care la vot se prezintă 4-5-6 milioane. Noi sperăm să vină cât mai mulți cetățeni care să-și exercite drepturile electorale. Românii din străinătate vor putea vota la alegerile prezidențiale în zilele de 8,9 și 10 noiembrie, respectiv 22,23 și 24 noiembrie, pentru al doilea tur de scrutin. Termenul pentru înregistrarea în Registrul Electoral ca alegător în străinătate, respectiv înregistrarea ca alegător prin corespondenţă este 11 septembrie. Încercăm să prelungim acest termen până la data de 15 septembrie 2019”, a precizat consilierul președintelui Autorității Electorale Permanente, Titi Sultan.

La eveniment au mai participat, directorul general al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Olt, Rădița Piroșca, consultantul Cancelariei Prefectului Olt, Mihai Cristina, inspector șef adjunct Ginel Petre din partea Inspectoratului Teritorial de Muncă Olt, inspectorul EURES din cadrul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Olt, Elena Țane, directorul executiv al Direcției Județene pentru Tineret și Sport Olt, Ion Maican, agentul șef principal Gheorghița Stana din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt, directorul adjunct al Autorității Electorale Permanente,  Maria Camelia Răduică, șeful serviciului din cadrul Autorității Electorale Permanente, Maria Mădălina Eftimie, inspectorul școlar pentru Monitorizarea programelor din cadrul Inspectoratului Școlar Județean Olt, Daniela Iulia Vlad, directorul Universității de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București, filiala Slatina, Victor Tița, inspectorul principal Marius Stanciu din partea Agenției Naționale Antidrog Olt și consilierul superior din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Județean Olt, Gabriela Ștefan.