Slătinenii beneficiază de reducerea de zece la sută la plata impozitelor până la 30 iunie

0
186

Primăria Slatina a prelungit termenul până la care acordă bonificația de zece la sută. Astfel, slătinenii vor beneficia de această reducere dacă își achită integral impozitele pe anul în curs până pe 30 iunie. Termenul initial a fost la sfârșitul lunii martie.

Autoritățile locale au luat și măsuri pentru prevenirea infecțiilor cu COVID 19.

„Începând de luni, 23 martie, accesul cetățenilor în spațiile de relații cu publicul, registratură și casierii se va face strict în limita ghișeelor disponibile, persoanele în plus, fiind îndrumate să aștepte în exteriorul clădirii cu distanța de siguranța de cel puțin un metru între ele. Totodată, pentru fiecare astfel de zona de lucru cu publicul, se vor institui pauze de curățenie în care se vor aplica soluții dezinfectante pe podele, mobilier, clanțele ușilor”, se arată într-un comunicat al Primăriei Slatina.