Primarul municipiului Slatina, Mario De Mezzo, intră începând de astăzi, 19 august, într-un concediu de zece zile. În perioada în care edilul va lipsi de la Primărie, o parte importantă dintre atribuțiile acestuia vor fi gestionate de Liberalul Mihalache.
Astfel, pentru următoarele zece zile, viceprimarul Ioan-Valentin Mihalache va avea un rol central în activitatea curentă a administrației municipale, urmând să rezolve o serie dintre responsabilitățile care, în mod obișnuit, îi revin primarului.
Mihalache este unul dintre cei doi viceprimari ai municipiului Slatina, alături de Mădălina Văle. Cei doi au fost aleși în funcții în noiembrie 2024.
În ceea ce o privește pe viceprimărița Mădălina Văle, este puțin probabil ca aceasta să primească, în perioada concediului primarului, un pachet suplimentar important de responsabilități. Situația vine după o perioadă tensionată în interiorul executivului local.
În acest context, este greu de crezut că, la scurt timp după revenirea la responsabilitățile specifice funcției, Mădălina Văle va primi și alte atribuții importante pe perioada absenței primarului.
Activitatea instituției continuă în această perioadă prin aparatul de specialitate, viceprimari și celelalte structuri ale administrației locale, iar proiectele și problemele curente ale municipiului nu sunt suspendate odată cu plecarea temporară a primarului.






