Ședință la Consiliul Județean. Proiecte importante pe ordinea de zi

0
561

Consilierii judeţeni se întrunesc joi, 28 martie 2019, de la ora 11.00, în sedință ordinară. Pe agenda întâlnirii, figurează 13 proiecte de hotărâre ce urmează a fi supuse dezbaterii și aprobării forului legislativ oltean.

Plenul Consiliului Județean (CJ) Olt se va reuni joi într-o noua şedinţă ordinară a instituției pe ordinea de zi fiind trecute 13 proiecte de hotărâre și un raport. Printre proiectele importante ce vor supuse aprobării plenul Consiliului Judeţean Olt se numără cel referitor la  aprobarea bugetului creditelor interne al Unității Administrativ-Teritoriale Județul Olt pe anul 2019 și estimări pentru anii 2020-2022 dar și aprobarea  proiectului „VENUS – Împreună pentru o viață în siguranță!”, a cheltuielilor legate de proiect și a participării Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Olt în calitate de partener al Proiectului.

De asemenea, în ședința de joi, aleșii județeni vor decide cu privire la la trecerea din administrarea Consiliului Județean Olt, în administrarea Consiliului Local al comunei Corbu, a unei părți din zona drumului județean DJ 703, precum și trecerea din administrarea Consiliului Județean Olt, în administrarea Consiliului Local al comunei Cungrea, a unei părți din zona drumului județean DJ 703C. Toate proiectele de hotărâre sunt inițiate de președintele Consiliului Județean Olt, Marius Oprescu.

Gazeta Oltului vă prezintă ordinea de zi a şedinţei cu toate proiectele de hotărâre iniţiate şi propuse spre aprobare plenului CJ Olt:

Proiect de hotărâre cu privire la stabilirea costului mediu lunar de întreținere pentru o persoană cu handicap îngrijită și protejată în centrele rezidențiale publice din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială şi Protecția Copilului Olt, pentru persoane cu handicap, pentru luna FEBRUARIE 2019;  Proiect de hotărâre cu privire la aprobarea proiectului „VENUS – Împreună pentru o viață în siguranță!”, a cheltuielilor legate de proiect și a participării Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Olt în calitate de partener al Proiectului;

Proiect de hotărâre cu privire la: aprobarea bugetului creditelor interne al Unității Administrativ-Teritoriale Județul Olt pe anul 2019 și estimări pentru anii 2020-2022;  Proiect de hotărâre cu privire la: aprobarea documentației tehnico-economice pentru obiectivul de investiții ”Lucrări în vederea obținerii autorizației de securitate la incendiu la Centrul de Integrare prin Terapie Ocupațională Drăgănești – Olt”;  Proiect de hotărâre cu privire la: stabilirea prețului mediu/tonă masă verde obținută de pe pajiști, pentru anul 2019;  Proiect de hotărâre cu privire la transformarea unor posturi vacante în statele de funcții ale unor servicii sociale din structura Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Olt;

Proiect de hotărâre cu privire la aprobarea conturilor de execuție a bugetului Județului Olt și a situațiilor financiare pe anul 2018; Proiect de hotărâre pentru modificarea Hotărârii Consiliului Județean Olt nr. 42/29.03.2012 privind actualizarea componenței Comisiei Tehnice de Amenajare a Teritoriului şi Urbanism, a componenței Secretariatului Comisiei şi a Regulamentului de organizare şi funcționare a comisiei; Proiect de hotărâre cu privire la trecerea din administrarea Consiliului Județean Olt, în administrarea Consiliului Local al comunei Corbu, a unei părți din zona drumului județean DJ 703;

Proiect de hotărâre cu privire la aprobarea Regulamentului de organizare și desfășurare a evaluării anuale pentru perioada 01.03.2018-31.12.2018 a managementului pentru Muzeul Județean Olt, instituție publică de cultură, cu personalitate juridică, din subordinea Consiliului Județean Olt, precum și cu privire la desemnarea comisiei de evaluare, a secretariatului comisiei de evaluare și desemnarea comisiei de soluționare a contestațiilor;  Proiect de hotărâre pentru modificarea art.1 din Hotărârea Consiliului Județean Olt nr. 19/28.02.2019 cu privire la trecerea din administrarea Consiliului Județean Olt, în administrarea Consiliului Local al comunei Cungrea, a unei părți din zona drumului județean DJ 703C;

Proiect de hotărâre cu privire la aprobarea înființării unui post contractual în statul de funcții al aparatului de specialitate al Consiliului Județean Olt, aprobarea numărului de posturi, precum și cu privire la modificarea și completarea organigramei și a statului de funcții ale aparatului de specialitate al Consiliului Județean Olt aprobate prin Hotărârea Consiliului Județean Olt nr. 31/25.02.2016;

Proiect de hotărâre cu privire la transformarea și mutarea unor posturi în statul de funcții al Spitalului Județean de Urgență Slatina; Raport cu privire la inventarierea și gestionarea bunurilor aparținând domeniului public și privat al județului Olt și administrate de către Consiliul Județean Olt în anul 2018.