Ședință extraordinară a Consiliului Local Caracal

Date:

Aleșii locali ai municipiului Caracal, s-au aflat miercuri (13 octombrie a.c) începând cu orele 10.00  în ședință extraordinară convocată de îndată de către primarul localității- Ion Doldurea.

Pe ordinea de zi a ședinței s-au aflat 4 proiecte de hotărâre. Primul proiect aflat pe ordinea de zi s-a referit la aprobarea cererii de finanțare și a Devizului General pentru obiectivul de investiții „ Modernizare drumuri publice în interiorul Municipiului Caracal “ prin Programul Național de Investiții “Anghel Saligny “. Cel de-al doilea proiect aflat pe ordinea de zi s-a referit la aprobarea cererii de finanțare și Devizului General pentru obiectivul de investiții “Reabilitare parcări, trotuare, alei pietonale și carosabile adiacente arterei de circulație Calea București, în muncipiul Caracal, jud. Olt“ prin Programul Național de Investiții “Anghel Saligny”. Al treilea proiect aflat pe ordinea de zi  a făcut referire la predarea către Ministerul Lucrărilor Publice , Dezvoltării și Administrației prin Compania Națională de Investiții, a amplasamentului situat pe str.Mihai Viteazul, nr.73A,municipiul Caracal, județul Olt și asigurarea condițiilor în vederea executării obiectivului de investiții –Construire creșă medie, municipiul Caracal, județul Olt. Ultimul proiect aflat pe ordinea de zi  a făcut referire la aprobarea utilizării temporare a suprafeței de 1600mp, teren domeniul public, aparținând UAT Municipiul Caracal, înscris în C.F. nr.58338, necesară organizării de șantier de către Lider Asociere Elsaco Electronic SRL în vederea  derulării proiectului- Reabilitare sistem de tratare apă în Aglomerarea Caracal. După ce proiectele  au fost supuse dezbaterii în plenul Consiliului, cei 17 consilierii locali prezenți în sala de ședințe, au dat undă verde derulării acestora .

Doru Tudor

Distribuie

spot_imgspot_img

Anunțuri

More like this
Related

Concert de colinde, la Catedrala Episcopală din Slatina

Marți, 16 decembrie 2025, începând cu ora 17.00, la...

Primăria Caracal a primit colindătorii

Primarul Ion Doldurea și viceprimarul Lari Pătran au primit...

O echipă de ingineri optometriști vine la Izbiceni

Vineri, 12 decembrie, o echipă de ingineri optometriști se...

Doru Marineață: ”Am făcut hotărârea de CL și am luat două containere”

Consilierii locali din comuna Bălteni și edilul localității, Doru...