PROIECTE IMPORTANTE PENTRU OLTENI, VOTATE ÎN ŞEDINŢĂ EXTRAORDINARĂ. MESAJ LA FINAL DE AN DIN PARTEA PREȘEDINTELUI CJ OLT

0
453

Consilierii judeţeni s-au reunit marți, 29 decembrie, în şedinţă extraordinară cu trei proiecte importante pe ordinea de zi.

Este vorba despre Depunerea jurământului prevăzut la art. 117 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, de către supleantul al cărui mandat de consilier județean a fost validat prin Încheierea civilă nr.34/21.12.2020, pronunțată de Tribunalul Olt- Secția I Civilă, în Dosarul nr. 2169/104/2020; Proiect de hotărâre cu privire la: desemnarea unui număr de 6 consilieri județeni pentru a face parte din Autoritatea Teritorială de Ordine Publică (A.T.O.P.) și Proiect de hotărâre cu privire la: rectificarea bugetului Județului Olt pe anul 2020. Toate cele trei proiecte au primit votul aleșilor județeni.

La finalul ședinței președintele Consiliului Județean (CJ) Olt, Marius Oprescu, a ținut să le transmită un mesaj locuitorilor județului:

A  fost o ultimă ședință extraordinară. Este adevărat. Ședința ordinară am ținut-o pe data de 17 decembrie. Am fost obligați să ținem această ședință deoarece treceau cele 15 zile pentru validarea unui nou consilier județean. Și atunci am ținut această ședință care pe lângă validarea consilierului a mai avut încă două puncte: constituirea Autorității Teritoriale de Ordine Publică și de asemenea o rectificare proprie a bugetului Consiliului Județean.

Tuturor românilor, și în special locuitorilor județului Olt, le urez să aibă un an mai bun decât acesta. A fost un an greu, încercat pentru toată lumea. Sperăm ca anul viitor să trecem de această perioadă grea de pandemie și bineînțeles să ne revenim și din punct de vedere economic și românii să trăiască mai bine”, a subliniat șeful administrației județene.