Proiect în valoare de 6.250.000 lei pentru comuna Grădinari

0
218

50 de noi investiții în infrastructura rutieră și tehnico-edilitară primesc finanțare de la Ministerul Dezvoltării, prin Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny”, ca urmare a semnării contractelor de către ministrul Adrian-Ioan Veștea și beneficiarii proiectelor.

La nivelul județului Olt a fost semnat un singur contract ce prevede ”Modernizare infrastructură rutieră în comuna Grădinari, județul Olt”. Valoarea acestei investiții este de 6.250.000,00 lei.

După cum ne-am propus, primim în fiecare săptămână, la sediul Ministerului Dezvoltării, aleși locali din toată țara, pentru semnarea de noi contracte care vizează investiții mult așteptate pentru cetățeni. Cu fiecare proiect pe care-l finanțăm, creștem calitatea vieții oamenilor din toate județele țării, a precizat ministrul dezvoltării.

Contractele, în valoare totală de 485.542.899,36 de lei, urmăresc modernizarea și reabilitarea drumurilor de interes local, amenajarea trotuarelor, acostamentelor, rigolelor carosabile și a podețelor, precum și înființarea sau extinderea rețelelor de alimentare cu apă și a celor de canalizare.