Primăria Slatina acordă sprijin financiar Parohiei „Sfântul Lazăr”

0
242

Primăria municipiului Slatina va acorda un sprijin financiar în valoare de 110.000 lei către Parohia „Sfântul Lazăr” din municipiul Slatina, str. Poienii, nr. 21 G, județul Olt, reprezentată prin Preotul Paroh Tare Teodor. Banii vor fi folosiți pentru continuarea lucrărilor de pictură de la biserica de cimitir „Sfântul Lazăr”.

Cultele recunoscute pot beneficia, la cerere, de sprijin material din partea statului, pentru cheltuielile privind funcţionarea unităţilor de cult, pentru reparaţii şi construcţii noi, în raport cu numărul credincioşilor, conform ultimului recensământ, şi cu nevoile reale. (…) De la bugetele locale se pot aloca fonduri pentru completarea fondurilor proprii necesare pentru întreţinerea şi funcţionarea unităţilor de cult fără venituri sau cu venituri reduse, pentru construirea ori repararea lăcaşurilor de cult şi pentru conservarea şi întreţinerea bunurilor aparţinând cultelor şi care fac parte din patrimoniul cultural naţional mobil, pentru amenajarea şi întreţinerea muzeelor cultural-religioase, pentru construirea şi repararea sediilor administrative ale eparhiilor sau ale centrelor de cult, a sediilor unităţilor de învăţământ teologic proprietate a cultelor recunoscute, pentru construirea, amenajarea şi repararea clădirilor având destinaţia de aşezăminte de asistenţă socială şi medicală ale unităţilor de cult, precum şi pentru activităţile de asistenţă socială şi medicală susţinute de
acestea.” se arată în proiectul de hotărâre.