Primăria Caracal vrea să reabiliteze 31 de blocuri cu fonduri PNRR

0
165

Primăria Caracal va accesa fonduri prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) pentru a reabilita termic 31 de blocuri din oraș.

Edilul municipiului Caracal, Ion Doldurea, a precizat că proiectul de anvelopare include și reabilitarea acoperișurilor imobilelor, lucrările urmând a fi finalizate în doi – trei ani.

„Ne dorim anveloparea blocurilor din municipiul Caracal. Avem 31 de blocuri care sunt la stradă, și ne-am propus să facem anvelopare, cu reabilitarea acoperișurilor, cu o culoare care să fie agreată de toată lumea și sper ca în felul acest orașul să arate cu totul și cu totul altfel, peste doi – trei ani de zile”, a declarat edilul.